Antena 3 CNN Externe Rusia și Belarus simulează folosirea armelor nucleare tactice, cu care Putin a amenințat recent Occidentul

Rusia și Belarus simulează folosirea armelor nucleare tactice, cu care Putin a amenințat recent Occidentul

Forțele Moscovei și Minskului derulează exerciții nucleare pe teritoriul rus

Rusia și Belarus simulează folosirea armelor nucleare tactice, cu care Putin a amenințat recent Occidentul
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Iun 2024   •   11:47

Un anunț în acest sens a fost făcut marți de Ministerul Apărării de la Moscova, relatează Agerpres, care citează agenția Reuters.

Potrivit sursei citate, exercițiile sunt menite să garanteze că personalul şi echipamentul militar din cele două țări sunt pregătite pentru a proteja suveranitatea și integritatea lor teritorială.

"În timpul manevrelor militare, vor fi exersate aspecte ce ţin de pregătirea comună a unităților forțelor armate ale Federației Ruse şi Republicii Belarus pentru utilizarea în luptă a armelor nucleare non-strategice", a adăugat ministerul rus.

Luna trecută, președintele Vladimir Putin a ordonat forțelor armate ruse să exerseze desfășurarea de arme nucleare tactice.

În decizia sa, Putin a invocat pretinse amenințări din partea Franței, Regatului Unit şi SUA.

Declarațiile liderilor occidentali care i-au crescut nervozitatea lui Putin

Recent, Marea Britanie a transmis că "este la latitudinea Ucrainei" să folosească, eventual, armamentul primit din Occident pentru lovituri în interiorul teritoriului Rusiei.

Președintele american Joe Biden a aprobat, și el, o astfel de utilizare, cu condiția să fie limitată la zonele ruse apropiate de Harkov, unde trupele Moscovei au deschis un nou front.

În ceea ce privește Franța, președintele Macron a evocat de mai multe ori posibilitatea trimiterii de trupe străine în Ucraina și a spus că va livra Kievului avioane de vânătoare Mirage.

Reacțiile Moscovei s-au întins de la clasicele trimiteri la masivul său arsenal nuclear, până la avertismentul că Rusia îi va înarma pe inamicii Occidentului.

Anul trecut, liderul de la Kremlin a confirmat amplasarea de arme nucleare tactice rusești în Belarus.

×
Subiecte în articol: arne nucleare Rusia Belarus exercitii tactice
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Ce vechime au pensionarii care nu vor primi niciun ban în plus de la 1 septembrie
x close