Antena 3 CNN Externe Şeful diplomaţiei iraniene, despre bombardamentul american de la Fordo: A "afectat serios" instalaţia nucleară

Şeful diplomaţiei iraniene, despre bombardamentul american de la Fordo: A "afectat serios" instalaţia nucleară

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 10:29 02 Iul 2025 Modificat la 10:29 02 Iul 2025
colaj 2 poze de pe 26 iunie din Arlington, Virginia, unde Pete Hegseth a susţinut o confernţă de presă despre bombardamentele asupra a trei instalații nucleare ale Iranului.
SUA au bombardat trei situri nucleare din Iran, printre care Fordow, Natanz și Isfahan în cursul nopții de sâmbătă, 21 iunie, spre duminică, 22 iunie. Sursa foto: Getty Images

Bombardamentul american asupra principalei instalaţii nucleare iraniene de la Fordo a "avariat grav şi puternic" instalaţia, a apreciat ministrul de externe iranian, Abbas Araqchi, într-un interviu acordat CBS News, informează miercuri Reuters, potrivit Agerpres.

"Nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat la Fordo. Acestea fiind spuse, ceea ce ştim până acum este că instalaţiile au fost grav şi puternic avariate", a declarat Araqchi în interviul difuzat marţi. "Organizaţia pentru Energie Atomică a Republicii Islamice Iran... efectuează în prezent o evaluare şi o analiză, al cărei raport va fi prezentat guvernului", a adăugat Abbas Araqchi.

Comunicaţiile iraniene interceptate au minimalizat amploarea pagubelor cauzate de atacurile americane asupra programului nuclear iranian, a relatat duminică Washington Post, citând patru persoane familiarizate cu informaţii clasificate care circulă în cadrul administraţiei SUA.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că atacurile au "distrus complet" programul nuclear iranian, dar oficiali americani recunosc că va fi nevoie de timp pentru a se realiza o evaluare completă a pagubelor cauzate de atacurile militare americane. 

Operațiunea "Midnight Hammer" reprezintă "cea mai complexă și secretă operațiune militară din istorie" – SUA au planificat 15 ani atacul asupra sitului nuclear iranian Fordow.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close