Antena 3 CNN Externe Serbia depune candidatura pentru aderarea la UE

Serbia depune candidatura pentru aderarea la UE

Serbia depune candidatura pentru aderarea la UE
Sursa foto: Vuk Jeremic
10 Dec 2009   •   09:01

Serbia va depune candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană, anul viitor, după ce relaţiile sale internaţionale s-au îmbunătăţit simţitor, urmare a alegerii unui guvern pro-occidental.
Iniţiativa vine după ce Belgrad a realizat o serie de acorduri printre care cel de liber-schimb şi accesul fără viza în Europa occidentală.
Ministrul de externe Vuk Jeremic declara că nu vede nici un obstacol pentru candidatura Serbiei la Uniunea Europeană. Comunitatea de 27 de state deja a admis Sloveni, prima republică iugoslavă care s-a despărţit de federaţie. Croaţia, care ca şi Serbia a fost participant activ în războiul civil din anii 90, se va alătura Uniunii în 2011.
Dacă se Serbia aplică pentru integrare, înseamnă că toata statele balcanice de vest ar putea fi admis în următorul deceniu, apreciază analiştii.
Săptămâna viitoare, turiştii sârbi vor avea acces liber, fără vize, în 25 de stat europene care au abolit controlul la graniţă.
"Acesta era cel mai important lucru pentru noi. Menţine credinţa publică că populaţia noastră va putea fi acceptată din nou ," declara Jeremic, absolvent al Universităţii Cambridge.
Totuşi, Jeremic a avertizat că drumul Serbiei spre respectabilitate ar putea fi ameninţat dacă Croaţia devine stat european înainte de stabilirea regulilor pentru accederea sârbă.
Antena3.ro

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close