Antena 3 CNN Externe Mai multe state NATO cer ca summit-ul de la Vilnius să fie apărat cu sisteme PATRIOT

Mai multe state NATO cer ca summit-ul de la Vilnius să fie apărat cu sisteme PATRIOT

Redacția Antena 3 CNN
1 minute de citit Publicat la 17:31 11 Mai 2023 Modificat la 17:33 11 Mai 2023
patriot
Sursa foto: hepta

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat joi că examinarea solicitării este în curs, urmând să fie oferită o soluție peste câteva săptămâni.

"Dacă vrem acest lucru sau dacă vom face acest lucru este o întrebare care depinde, în acest moment, de discuțiile pe care le purtăm cu partenerii (...) şi vom decide în următoarele două săptămâni", a declarat, joi, ministrul german.

Summitul NATO va avea loc la Vilnius, în Lituania, pe 11nși 12 iulie.

Liderii statelor Alianței Nord-Atlantice vor stabili adaptarea liniei politice referitoare la războiul declanșat de Rusia în Ucraina

Arma concepută de Rusia pentru a ataca România a fost doborâtă de un sistem Patriot

Racheta hipersonică rusă Kinjal (Pumnalul), despre care Moscova susține ca este invincibilă și imposibil de interceptat și doborât, a fost anihilata cu ajutorul sistemului PATRIOT PAC 3 primit de Ucraina din partea partenerilor occidentali.

Știrea, confirmată de Kiev după ce a fost inițial negată, este una cu impact major in domeniul militar, arată, pe blogul său, analistul militar Radu Tudor.

Anterior confirmării venite din partea ucraineană, Occidentul nu avea nici o posibilitate de a verifica susținerea Moscovei cu privire la caracterul "invincibil" al rachetei Kinjal.

Însă, după ce Rusia și-a asumat riscul utilizării acesteia în Ucraina, aliații din NATO au aflat că sistemul PATRIOT este foarte eficient împotriva unor amenințări de acest gen.

Radu Tudor: "România, singurul stat de pe Flancul Estic apărat de sisteme PATRIOT și HIMARS"

"Specialistul militar rus Pavel Felgenhauer a subliniat într-o excepțională analiză la momentul apariției rachetelor Kinjal că acestea au fost create de Rusia pentru a ataca România, vizat fiind sistemul defensiv anti-racheta de la Deveselu.

Prin amplasarea și operaționalizarea acelui sistem, SUA au realizat cea mai mare investiție militara după terminarea Războiului Rece în  Europa: peste 1,1 miliarde de dolari.

România este azi singurul stat de pe Flancul Estic al NATO ce are în dotare proprie două sisteme de rachete extrem de prețioase, testate în luptă: sistemele PATRIOT și HIMARS.

Eficiența acestor sisteme de producție americană împotriva invadatorilor ruși din Ucraina conferă certificarea deplină pentru apărarea aliată în România și pe Flancul Estic al NATO.

Relevanța militară a evenimentului din Ucraina este una strategică.

Toate statele NATO din Flancul Estic vor trebui acum sa aibă un sistem de apărare complet, ce începe cu rachete SHORAD/V-SHORAD și ajunge până la sisteme HIMARS și PATRIOT", a conchis Radu Tudor.

Foto: detaliu al unui sistem "PATRIOT"

×
x close