Antena 3 CNN Externe Premierul suedez Stefan Lofven a demisionat pentru a doua oară în cinci luni. Succesorul său e pe cale să stabilească o premieră în istoria țării

Premierul suedez Stefan Lofven a demisionat pentru a doua oară în cinci luni. Succesorul său e pe cale să stabilească o premieră în istoria țării

Prim-ministrul suedez Stefan Lofven şi-a prezentat demisia, transmite presa internațională.

Premierul suedez Stefan Lofven a demisionat pentru a doua oară în cinci luni. Succesorul său e pe cale să stabilească o premieră în istoria țării
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Noi 2021   •   15:23

După șapte ani la putere, liderul social-democrat, afectat de o criză politică la începutul verii, și-a respectat angajamentul din luna august, când a spus va pleca din funcție în noiembrie, cu mai puțin de un an înaintea legislativelor din septembrie 2022.

Această decizie așteptată declanșează procesul de succesiune ce ar urma să o aducă în scaunul de prim-ministru pe Magdalena Andersson, actualul ministru de finanțe (foto următoare).

Andersson a fost aleasă la începutul lunii la conducerea Partidului Social Democrat în locul lui Lofven.

Ea are sarcina dificilă de a convinge Parlamentul să-i dea un vot de încredere la o dată ce nu a fost stabilită deocamdată.

Deși campioană declarată a egalității între sexe, Suedia nu a avut niciodată o femeie în funcția de prim-ministru.

Pentru a reuși, Magdalena Andersson va trebui să-şi asigure sprijinul comun al aliaților săi ecologiști şi al altor două partide, de stânga și de centru, cu interese adesea divergente.

A doua demisie în cinci luni

Stefan Lofven a mai demisiunat în iunie, la o săptămână după ce cabinetul său a pierdut sprijinul parlamentului, în urma unui vot de neîncredere.

Înaintea demisiei, Lofven a încercat atunci, fără să reușească, să coaguleze sprijin parlamentar, cu perspectiva ca tot el să fie numit în fruntea următorului cabinet

Alternativa presupunea convocarea de alegeri anticipate.

Criza a fost rezolvată tot în favoarea lui Lofven: în data de 5 iulie, premierul demisionar a anunțat că discuțiile pentru reformarea guvernului au fost încununate de succes iar legislativul l-a reconfirmat prin vot în fruntea cabinetului, două zile mai târziu.

Fost sudor și lider sindical, Stefan Lofven a condus, din 2018, o coaliție minoritară fragilă cu Verzii, bazându-se pe sprijinul a două mici formațiuni de centru-dreapta și pe voturile de la Partidul Stângii.

Guvernul din 2018 s-a format după patru luni de negocieri, în urma unor alegeri care nu au clarificat spectrul politic din Suedia.

×
Subiecte în articol: Stefan Lofven demisie Suedia
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close