Antena 3 CNN Externe SUA grăbesc transferul de sisteme Patriot în Ucraina

SUA grăbesc transferul de sisteme Patriot în Ucraina

A.I.
1 minut de citit Publicat la 19:26 19 Iul 2025 Modificat la 19:43 19 Iul 2025
sistem antirachetă Patriot
SUA fac demersuri pentru accelerarea trimiterii de sisteme Patriot în Ucraina. Foto: captură video Antena 3 CNN

Administrația președintelui american Donald Trump a revizuit calendarul de transfer al sistemelor antiaeriene Patriot, astfel încât Germania să poată expedia rapid două astfel de baterii în Ucraina, relatează sâmbătă Agerpres, citând un material publicat de The Wall Street Journal, WSJ.

Conform WSJ, Statele Unite au decis să accelereze livrările de arme către acei aliați care transferă către Ucraina echipamente militare din propriile stocuri.

Astfel, administrația americană a plasat Germania înaintea Elveției pentru livrarea de sisteme Patriot de pe linia de producție, ceea ce deschide calea pentru ca Berlinul să trimită Kievului două dintre bateriile sale antiaeriene.

"În cursul săptămânii viitoare, se vor încheia probabil mai multe acorduri între SUA şi aliații lor pentru transferul unor echipamente suplimentare", a scris sursa citată.

Potrivit WSJ, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, urmează să se întâlnească luni cu șefi ai apărării din statele NATO pentru a discuta despre ajutorul acordat Kievului.

O întâlnire separată, miercuri, cu responsabili militari ai țărilor care dețin sisteme Patriot, va fi găzduită de generalul Alexus Grinkevich, comandant suprem al NATO în Europa.

SUA negociază și trimiterea de arme ofensive în Ucraina

"Perioada de timp pentru o nouă producție (de sisteme Patriot, n.r.) este de ordinul anilor, iar Ucraina are nevoie de aceste capacitați acum", a explicat Alina Poliakova, șefa Centrului de analiză a politicilor europene din Kiev.

"Pe măsură ce noi țări sunt de acord să trimită sisteme Patriot din arsenalele lor către Ucraina, administrația Trump va redistribui livrările planificate în viitor, acordând prioritate acestor aliați", a spus, la rândul său, un oficial american de rang înalt pentru WSJ.

Oficialul a mai menționat că guvernul de la Washington încearcă să negocieze acorduri individuale cu membrii NATO, pentru a achiziționa alte arme destinate Ucrainei.

Aceste demersuri, ce sunt supervizate de Pentagon, depășesc limitele acordurilor privind livrările de sisteme Patriot și includ sisteme ofensive şi defensive pe care țările NATO le vor furniza Ucrainei, urmând să le recupereze apoi din SUA.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close