Țările care au reușit să învingă COVID-19 complet! Directorul OMS spune care a fost secretul lor și cere liderilor tuturor statelor să facă la fel

de Anca Andrei    |    10 Aug 2020   •   18:30
Țările care au reușit să învingă COVID-19 complet! Directorul OMS spune care a fost secretul lor și cere liderilor tuturor statelor să facă la fel

România înregistrează zilnic peste 1000 de noi cazuri de infectări cu COVID-19, în timp ce alte state au reușit să învingă definitiv virusul și sărbătoresc 100 de zile fără boală. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a transmis luni guvernelor şi cetăţenilor tuturor țărilor să urmeze modelul celor care au reșit să scape de coronavirus.

''Săptămâna aceasta vom atinge 20 de milioane de cazuri înregistrate de COVID-19 şi 750.000 de decese. În spatele acestor statistici există multă durere, suferinţă'', a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus la o conferinţă de presă online, potrivit AFP, citat de Agerpres.

''Mulţi dintre voi sunt în doliu; este un moment dificil pentru umanitate. Dar vreau să fiu clar, există muguri de speranţă şi (...) niciodată nu este prea târziu pentru a inversa cursul epidemiei'', însă pentru aceasta ''liderii trebuie să se mobilizeze pentru a acţiona şi cetăţenii trebuie să adopte noi măsuri'', a explicat directorul general al OMS.

Mesajul OMS pentru liderii lumii

''Mesajul meu este limpede: eradicaţi, eradicaţi, eradicaţi virusul. Dacă eradicăm eficient virusul, putem deschide societăţile în deplină siguranţă'', a spus acesta, dând și exemplul câtorva ţări ale căror eforturi au dat rezultate bune.

''Unele ţări din regiunea Mekong-ului, Noua Zeelandă, Rwanda şi numeroase state insulare din Caraibe şi Pacific au fost în măsură să eradicheze virusul rapid'', a amintit Ghebreyesus, adăugând că Noua Zeelandă, care duminică a trecut pragul primelor o sută de zile fără niciun nou caz de contaminare, ''este considerată un exemplu mondial''.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a lăudat și Rwanda, pentru rezultatele bune realizate cu ajutorul ''unei combinaţii de leadership puternic, acoperirii sanitare universale, cadrelor medicale bine susţinute şi comunicărilor clare în materie de sănătate publică''.

Directorul general al OMS a subliniat și că unele țări europene au gestionat bine criza, menționând Marea Britanie, care a izolat unele zone din nordul Angliei, sau Franţa, care a impus purtarea obligatorie a măştii în unele spaţii foarte frecventate din Paris.

x close