Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în baza căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.
Într-un mesaj publicat pe reţeaua Truth Social, liderul de la Casa Albă s-a referit la ''cel mai mare acord petrolier din istoria mondială'', precizând că documentul a fost încheiat ''în strânsă colaborare cu preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez şi implică un parteneriat cu operatori privaţi''.
"Sub conducerea mea, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul de război Pete Hegseth, lucrând îndeaproape cu respectata președintă interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, și, printr-un parteneriat cu companii private, au asigurat controlul majoritar al SUA asupra a peste 65 de miliarde de barili de rezerve dovedite de petrol în Venezuela, fără costuri pentru contribuabilii americani", a scris Trump.
Potrivit lui Donald Trump, această ''tranzacţie istorică'' între SUA şi Venezuela va permite ''reducerea considerabilă a preţului benzinei pentru toţi americanii şi acest lucru pentru mulţi ani'', scrie Agerpres.
Liderul de la Casa Albă a dat asigurări că acordul ''nu îi va costa nimic pe contribuabilii americani''.
Tranzacţia va permite investiţii private de 100 de miliarde de dolari în Venezuela, a declarat secretarul de stat american Marco Rubio.
''Pentru poporul venezuelean, acest acord va atrage investiţii private de aproape 100 de miliarde de dolari, va susţine mii de locuri de muncă bine remunerate şi va favoriza reconstrucţia economiei venezuelene'', a scris Rubio pe platforma X.
Venezuela deţine rezerve de petrol de peste 303 miliarde de barili, dar producţia sa rămâne limitată.
În paralel, stocurile strategice americane de petrol se află în prezent la cel mai scăzut nivel începând din noiembrie 1982, potrivit Agenţiei americane de informaţii privind energia (USEIA).