Decretul unui cleric iranian care le permite musulmanilor care au o sete extremă să bea apă în cursul zilei pe durata Ramadanului a stârnit polemici în cercurile religioase din Iran, relatează
AFP.
"
Cei care nu pot suporta setea pot bea apă pentru a-şi stinge setea, iar postul nu va fi invalidat", se arată în decretul religios emis de marele ayatollah Assadolah Bayat Zanjani.
Măsura a fost criticată imediat de un alt mare ayatollah, Nasser Makarem Shirazi, care a declarat că "
postul şi băutul apei se exclud unul pe celălalt".
Presa iraniană a reamintit decretele emise de liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi de marele ayatollah irakian Ali Sistani, conform cărora "starea de slăbire sau setea nu justifică întreruperea postului", chiar dacă există dispense pentru oamenii bolnavi.
În timpul postului Ramadanului, musulmanii se abţin de la consumul de apă şi de alte băuturi, de la consumul de alimente, de la fumat şi de la relaţii intime de la răsăritul până la apusul soarelui.