
O revistă americană spune că are dovada că Vaticanul ar confirma numeroasele cazuri ale călugăriţelor abuzate de preoţii catolici. Publicaţia susţine că a intrat în posesia unui document al Sfântului Scaun, în care sunt semnalate astfel de incidente grave în 23 de ţări.
Mulţi dintre clericii vinovaţi că ar fi agresat sexual călugăriţe, ar fi renunţat la serviciile prostituatelor, de teama virusului HIV, spune revista.
Cele mai multe abuzuri au fost comise în Africa, se mai afirmă în document. În scandal ar fi însă implicaţi şi preoţi catolici din Irlanda, Italia şi Statele Unite.