Antena 3 CNN Externe Violenţa a pus din nou stăpânire pe străzile Teheranului: Cel puţin 15 oameni au fost ucişi (VIDEO)

Violenţa a pus din nou stăpânire pe străzile Teheranului: Cel puţin 15 oameni au fost ucişi (VIDEO)

Violenţa a pus din nou stăpânire pe străzile Teheranului: Cel puţin 15 oameni au fost ucişi (VIDEO)
28 Dec 2009   •   15:00


Peste 15 oameni au murit în timpul protestelor din ultimele zile de la Teheran, potrivit televiziunii publice iraniene. Alte 300 de persoane au fost arestate. Confruntările dintre manifestanţi şi poliţie au continuat şi în timpul nopţii. Forţele de ordine neagă, totuşi, că ar fi deschis focul asupra mulţimii, aşa cum susţine opoziţia.

Opoziţia iraniană a profitat de tradiţionala zi de doliu a musulmanilor şiiţi, Aşura, pentru a coordona acţiunea de protest. Zeci de mii de manifestanţi au invadat, simultan, mai multe puncte de pe cea mai importantă arteră din Teheran. Forţele de ordine au fost luate prin surprindere. Protestatarii au scandat "moarte dictatorului", cu referire la preşedintele Mahmud Ahmadinejad, reales în iunie într-un scrutin contestat de opoziţie.

Poliţia şi formaţiunile loiale regimului n-au întârziat să reacţioneze iar bulevardul a devenit teren de luptă. Confruntările au fost cele mai sângeroase din ultimele luni. Manifestanţii au ridicat baricade şi au incendiat magazine pentru a opri înaintarea forţelor de securitate.

Câţiva poliţişti au fost prinşi şi bătuţi, iar vehiculele lor au fost date pradă flăcărilor. Un manifestant a capturat o cască de poliţist pe care a arborat-o ca pe un trofeu.

Iniţial, poliţia a negat ar fi fost ucişi oameni dar ulterior a recunoscut că există cinci răniţi. Printre ele se numără nepotul fostului candidat la preşedinţie Mir Hossein Moussavi, care s-a deplasat la căpătâiul său, la spital. Şeful poliţiei pretinde, totuşi, că oamenii săi nu au deschis focul, deşi chiar şi televiziunea de stat a vorbit de morţi şi răniţi.

Protestatarii adunaţi pe bulevardul Engelab şi străzile vecine au scandat lozinci împotriva unor înalţi demnitari iranieni. Poliţia a tras focuri în aer şi a lansat gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.

Ziariştii străini au fost împiedicaţi să ajungă în centrul oraşului, dar imagini de la protest au fost postate anonim pe internet. Un reporter sirian al televiziunii din Dubai a dispărut fără urmă în timpul ciocnirilor. Potrivit opoziţiei, manifestaţii asemănătoare au avut loc şi în provincie. Franţa şi Statele Unite au condamnat reprimarea violentă a protestelor.



Antena 3



×
Subiecte în articol: proteste Teheran violenta
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close