Antena 3 CNN Externe Violenţele de la Londra se extind şi în oraşele Manchester şi Birmingham

Violenţele de la Londra se extind şi în oraşele Manchester şi Birmingham

Violenţele de la Londra se extind şi în oraşele Manchester şi Birmingham
Sursa foto: Foto: the-latest.com
de M.Z.    |    10 Aug 2011   •   08:37

Geamuri sparte, clădiri incendiate şi lupte de stradă - acesta este peisajul care domină Marea Britanie de patru zile. Dacă la Londra, atât poliţia, cât şi cetăţenii au reuşit să se organizeze, evitând astfel o nouă noapte de agitaţie, răscoala s-a extins şi în alte oraşe precum Manchester şi Birmingham. Astfel, protestatarii nu dau semne că au de gând să se oprească.

În Birmingham, huliganii au dat foc mai multor magazine şi maşini parcate pe marginea şoselei. Televiziunile britanice au surprins momente în care tineri mascaţi aruncă cu pietre şi cărămizi în forţele de ordine, iar apoi, în fuga lor, devastează tot ce le iese în cale.

Şi oraşul Machester a fost trecut prin foc.

Poliţia face cu greu faţă grupurilor de tineri care odată cu lăsarea serii încep să iasă în stradă şi să se lupte cu forţele de ordine.

Pe de altă parte, Londra pare să se liniştească. Numărul poliţiştilor de pe străzi a fost mărit cu 10.000 şi, în plus, londonezii au început să se organizeze în patrule civile, ca să îşi apere casele sau magazinele.

Cea de-a patra zi de revolte găseşte Londra precum o fortăreaţă cu peste 16.000 de poliţişti. Magazinele au fost închise încă de marţi de la prânz, pentru a se putea pregăti de eventuale revolte.

În Hackney, unul dintre cele mai afectate cartiere londoneze, oamenii au început să strângă rămăşiţele confruntărilor, culegând tot ce este pe jos şi umplându-şi sacii.

Pagubele produse în aceste patru zile de jafuri şi distrugeri se ridică la zeci de milioane de lire sterline.

×
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close