
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a întrerupt brusc vizita în Statele Unite din motive medicale, potrivit presei de la Belgrad. Vucic s-ar fi simțit rău în cursul după-amiezii, în timp ce se afla în birou împreună cu ministrul de Finanțe Sinisa Mali și consiliera pe comunicare, Suzana Vasiljevic. Ulterior, după ce a fost consultat de un medic a decis să se întoarcă de urgență în Serbia.
Agenția Tanjug a transmis că liderul sârb a solicitat asistență medicală, iar după un control a decis să se întoarcă imediat la Belgrad. Nu există, deocamdată, un comunicat oficial privind starea sa de sănătate, iar biroul președintelui a anunțat că va oferi mai multe informații în zilele următoare.
Vucic nu a participat la evenimentele principale pentru care s-ar fi aflat în SUA.
În timpul vizitei sale, el a comentat situația protestelor studențești din Serbia, pe care le-a descris ca o „imagine tristă a unui trecut”, a comparat poziția sa cu cea a președintelui american și a criticat Uniunea Europeană pentru reacțiile legate de intenția sa de a merge la Moscova pe 9 mai, la Parada Victoriei.
„Parcă obsesia lor e doar să mă pedepsească pe mine și Serbia, ignorând alte crize globale”, a declarat el.
Aleksandar Vucic anunțase că urma să aibă două întâlniri cu președintele american Donald Trump în decurs de patru zile. Una dintre ele era planificată la reședința lui Trump din Mar-a-Lago, Florida.
În urma anunțului privind întreruperea vizitei, Richard Grenell, trimisul special al președintului american Donald Trump, i-a transmis lui Vucic urări de bine pe rețeaua X.
În 2019, preşedintele Serbiei a fost internat în spital pentru scurt timp pentru „probleme cardiovasculare”.