Antena 3 CNN Externe Un vulcan care a ucis peste 23.000 de oameni în doar câteva minute ar putea erupe în câteva zile

Un vulcan care a ucis peste 23.000 de oameni în doar câteva minute ar putea erupe în câteva zile

Vulcanul Nevado del Ruiz, unul dintre cele mai înalte vârfuri din Columbia, ar putea erupe în câteva zile.

Un vulcan care a ucis peste 23.000 de oameni în doar câteva minute ar putea erupe în câteva zile
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Apr 2023   •   23:03

Vulcanul Nevado del Ruiz a provocat moartea a zeci de mii de oameni în urma unei erupții puternice în 1985.

Începând cu 30 martie, vulcanul este în stare de alertă portocalie, adică "o erupție este probabilă în câteva zile sau săptămâni", potrivit Serviciului geologic din Columbia.

Orașele și satele din jurul muntelui au fost rugate să evacueze, iar autoritățile locale și naționale au declarat stare de urgență. 

La 5 aprilie, președintele columbian Gustavo Petro a ordonat evacuarea voluntară a aproximativ 2.500 de familii din zonă ca măsură de precauție, însă mulți localnici au refuzat.

Erupțiile vulcanului Ruiz pot fi deosebit de letale, potrivit oamenilor de știință de la Smithsonian Institute's Global Volcanism Program.

Citeşte şi: Ce a dezvăluit erupția vulcanului Șiveluci din Rusia, urmată de un cutremur de anvergură

O astfel de tragedie a avut loc la 13 noiembrie 1985, la ultima erupție masivă a vulcanului, care este cunoscută colectiv în Columbia sub numele de Tragedia Armero, scrie Mediafax. Cu acea ocazie, la doar câteva ore după ce vulcanul Ruiz a început să erupă, un râu de noroi, pietre, lavă și apă înghețată a cuprins micul oraș Armero. Inundația a ucis peste 23.000 de oameni în doar câteva minute.

Același vulcan a erupt în 2012, fără să provoace niciun deces.

"În momentul de față, vulcanul ejectează aburi, cenușă, gaze, iar mai aproape de crater s-a înregistrat un nivel ridicat de seismicitate", a declarat Luis Fernando Velasco, directorul unității de gestionare a riscurilor din Columbia, UNGRD.

 

×
Subiecte în articol: Columbia eruptie Nevado del Ruiz
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close