Antena 3 CNN Externe Washington. Negocieri pentru pace între israelieni şi palestinieni

Washington. Negocieri pentru pace între israelieni şi palestinieni

Washington. Negocieri pentru pace între israelieni şi palestinieni
02 Sep 2010   •   16:47

Israelienii şi palestinienii negociază pentru pace în Orientul Mijlociu. Liderii celor două naţiuni discută în aceste zile la Washington. În dispută sunt frontierele viitorului stat palestinian, statutul Ierusalimului şi problema refugiaţilor.

Preşedintele palestinian Mahmud Abbas şi premierul israelian Benyamin Netanyahu negociază la invitaţia Statelor Unite în speranţa unui consens care să stingă unul dintre cele mai vechi conflicte existente în Orientul Mijlociu.

În dispută sunt frontierele viitorului stat palestinian, statutul Ierusalimului şi problema refugiaţilor. Coloniştii evrei din Cisiordania refuză orice concesie faţă de palestinieni, iar islamiştii din Hamas nu ezită să recurgă la crimă pentru a submina negocierile.

Acum o săptămână, patru colonişti au fost ucişi într-un atac revendicat de Hamas. În replică, luni, militanţii radicali evrei au încercat să incendieze o locuinţă palestiniană din Hebron şi au fost cu greu opriţi de soldaţii israelieni.

Antena 3

 

×
Subiecte în articol: Palestina Washington negocieri
Parteneri
Ordinea partidelor pe buletinul de vot, la alegerile europarlamentare 2024
x close