Pe 23 mai 2004, la Monaco, s-a născut cel mai mare mister nerezolvat din Formula 1: Un diamant în valoare de 300.000 de dolari a fost văzut ultima dată lipit de partea din față a unui monopost, înainte ca acesta să se lovească de parapet în primul tur al Marelui Premiu. Diamantul, însă, nu a fost găsit nici până în prezent, 22 de ani mai târziu. Motivul pentru care un diamant de 1,4 carate a fost atașat la cea mai delicată parte a unei mașini care atinge 320 km/h într-o cursă a fost simplu: publicitatea, scrie BBC News.
Rezultatele Jaguar Racing fuseseră cel mult mediocre de când devenise o echipă de F1 în 2000, iar până în 2004, compania-mamă, Ford, decisese să o retragă din motorsport.
„Sarcina mea s-a inversat de la conducerea echipei la vânzarea acesteia și găsirea unui nou proprietar, altfel ar fi închis-o. A fost probabil cel mai rău an din viața mea. Mai ales pentru că în primele luni am jurat să păstrez secretul”, a spus fostul director al echipei, Tony Purnell.
Echipa sa avea nevoie de niște relații publice bune pentru a distrage atenția de la performanță și a-i îmbunătăți atractivitatea.
În sezonul precedent, se bucuraseră de un weekend promoțional de succes la Silverstone, datorită unei colaborări cu Terminator 3, așa că directorul de comunicare, Nav Sidhu, căuta să recreeze magia cu încă un pic de ajutor din partea unui film.
„Auzisem de nenumărate ori, prin iarna anului 2003, că făceau Ocean's Twelve și am descoperit că filmau unele dintre scene în Monte Carlo. Un lucru a dus la altul și, înainte să-ți dai seama, am ajuns la o înțelegere cu George Clooney, Brad Pitt și Matt Damon”, spune Sidhu.
Sidhu aranjase cu legendarul producător de la Hollywood, Jerry Weintraub, ca brandingul și vedetele filmului să preia echipa pentru weekendul de la Monaco.
Intriga filmului se concentra pe un furt îndrăzneț al unui ou Fabergé incrustat cu diamante. Sidhu a negociat cu compania de diamante Steinmetz ca cele două mașini Jaguar să aibă atașate pietre prețioase, care astăzi ar valora în total aproximativ 1 milion de dolari.
Ceea ce s-a întâmplat apoi, însă, nu făcea parte din scenariu.
În timp ce șampaniile se desfăceau pe mega-iahturile din apropiere, în Principat, diamantele erau livrate personal în garaje. Două dintre ele urmau să fie montate pe mașini, dar și încă o bijuterie mai mare, doar pentru fotografii.
Diamantele au fost încapsulate în oțel și fixate pe conurile frontale ale monoposturilor. Unul pe mașina experimentatului pilot Mark Webber și unul pe cea a debutantului Christian Klien.
Webber pleca de pe locul 11 pe grilă, iar Klien, aflat la doar a șasea sa cursă, pleca de pe locul 14. Nimeni nu se aștepta să lupte pentru podium, dar toată lumea se aștepta ca diamantele să fie recuperate.
Circuitul stradal al orașului Monaco este solicitant, cu drumuri înguste, curbe strânse și un tunel. Depășirile sunt dificile, iar accidentele sunt frecvente, exact ceea ce Klien a făcut.
Într-un prim tur haotic, austriacul s-a lovit de una dintre mașinile Jordan care ieșea din virajul Mirabeau. Accidentul a rupt partea din față a mașinii sale, unde se afla diamantul, și a propulsat monopostul în barierele faimosului ac de păr Loews.
Klien a scăpat, dar nu și diamantul.
Nu a trecut mult timp, iar Sidhu a primit un telefon de la compania de diamante, care îl întreba dacă își vor recupera pietrele prețioase.
„Nu-mi amintesc ce am răspuns, dar cu siguranță nu a fost «da»”, spune el.
Nici măcar nu a putut ajunge pe pistă să arunce o privire, deoarece cursa mai avea 76 de tururi de parcurs și abia atunci mașina, care fusese ridicată de pe pistă cu o macara și lăsată în spatele barierelor, urma să se întoarcă la garaj.
„Eram obsedat să ajung în acel loc cât mai repede posibil. Acea oră și jumătate de așteptare până la finalul cursei mi s-a părut o zi și jumătate. Fiecare tur a fost o adevărată tortură”, spune Sidhu.
Când a ajuns pe pistă, într-un final, nu era nici urmă de diamant.
Dar au existat o mulțime de teorii.
Nu era un diamant adevărat
Deși o teorie spune că diamantul nu era adevărat, Sidhu neagă complet aceste zvonuri.
„Am învățat că nicio companie din industria diamantelor nu va ieși în public, mai ales în spațiul public, și nu va folosi diamante false, deoarece, evident, riscul de a fi descoperit este foarte mare. Dacă am fi folosit un diamant fals pe mașina aceea și s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat, atunci, evident, rușinea și discreditarea pe care le-ar fi adus asta echipei Jaguar, și, de altfel, Formulei 1, ar fi reprezentat un risc prea mare.
Au existat o mulțime de teorii despre dacă a fost un diamant adevărat sau dacă lui Christian i s-a cerut să provoace un accident, și cred că tocmai asta a dat viață acestei povești. Există un mister în jurul acestei povești, iar acel mister va genera întotdeauna teorii diferite”, a spus Sidhu.
Purnell susține legitimitatea diamantului, amintindu-și o conversație pe care a avut-o cu directorul general al echipei, David Pitchforth.
„David a spus: «Tony, era cu siguranță real, pentru că atunci când au venit cu el la birou, am luat diamantul, m-am dus la fereastră și am zgâriat geamul», pentru că așa se face. Auzind asta de la Dave, nu am nicio îndoială că a fost real cel pus pe mașină. Nu știu dacă vreunul dintre mecanicii noștri a fost suficient de isteț încât să facă un fals, dar nu cred”, a spus Pitchforth.
Cineva l-a băgat în buzunar
O a doua teorie spune că cineva din apropierea virajului l-a ridicat și l-a băgat în buzunar.
„Cred că probabil cineva l-a ridicat pur și simplu, l-a băgat în buzunar și probabil zâmbește acum și se gândește: «E în sertarul meu» Mai cred și că un diamant destul de mare, care zbura cu 161 de kilometri pe oră, probabil s-a spart în bucăți. Cineva a păstrat o bucățică, altcineva a păstrat o altă bucățică și tot așa.
Poate, din păcate, un tip care mătura strada sau unul dintre camioanele alea cu perii a măturat totul în canalizare. Mi-a trecut prin cap că ar fi fost perfect dacă Clooney, Pitt și Damon ar fi pus la cale să-l fure, pentru că s-ar fi potrivit perfect cu «Ocean’s Eleven». Dar asta era o fantezie prea îndrăzneață”, spune Purnell.
În zonă erau sunte, chiar mii de oameni, deoarece a durat aproximativ o oră de la finalul cursei pentru ca străzile să fie redeschise publicului.
Sidhu, totuși, este destul de sigur că „cineva l-a ridicat”.
„Ceea ce fac oamenii, de obicei, este să adune bucăți de cauciuc de la pneuri, pretinzând că ar fi cauciucul de la pneul din față al lui Michael Schumacher sau orice altceva. E posibil ca cineva să fi luat bucata aceea fără să aibă habar că provine de la o mașină.
În Monte Carlo sunt o mulțime de diamante. Sunt o mulțime de oameni care se plimbă prin Monte Carlo purtând o mulțime de bijuterii și o mulțime de pietre prețioase. Cineva a scăpat un diamant în Monte Carlo. Ei bine, nu o să le lipsească, nu-i așa? Probabil că nu”, spune Sidhu.
Klien a făcut accident intenționat
O altă teorie spune că austricaul ar fi provocat accidentul intenționat. Totuși, Sidhu spune că prețul daunelor aduse monopostului a fost mai mare decât prețul diamantului, despre care rapoartele de la vremea respectivă spuneau că nu era asigurat.
Și punctele și un rezultat bun în cursă erau mai valoroase pentru echipă și indivizi decât un diamant sau publicitatea pe care ar fi adus-o un accident. Pur și simplu nu merita.
„Pentru noi, faptul de a aduce două mașini la linia de sosire, eventual și cu puncte, ar fi avut beneficii comerciale mult mai mari în ceea ce privește punctele constructorilor, veniturile din drepturile de difuzare și, mai important, eforturile de a ne păstra sponsorii și de a proteja integritatea echipei”, explică Sidhu.
Klien a intrat direct în barierele de protecție chiar în fața comisarilor de cursă, așa că nu ar fi avut ocazia să înceapă să caute un diamant sau să-l ridice, chiar dacă ar fi vrut.
„Christian nu a încercat să spună că i s-au defectat toate frânele sau ceva de genul ăsta, ci a spus pur și simplu: «Am făcut o greșeală de începător». Era un tânăr, la primele sale curse, care a făcut o greșeală. Se întâmplă. De obicei nu se întâmplă ca un diamant de 300.000 de dolari să zboare în mulțime sau oriunde ar fi ajuns, dar sunt sigur că Christian nu era cu adevărat conștient de prezența diamantului.
Nici o sumă de bani nu l-ar fi determinat pe Christian să facă asta (n.r. - să se lovească intenționat). El voia să aibă succes în ceea ce făcea”, spune Purnell.
În timp ce evenimentele se desfășurau, Purnell nu se gândise cu adevărat la diamant.
Principala lui preocupare în acea zi era faptul că unul dintre piloții săi avusese un accident, iar celălalt nu terminase cursa, iar acest lucru nu dădea bine din punctul de vedere al satisfacerii susținătorilor actuali sau al atragerii potențialilor cumpărători.
„Când Christian s-a lovit, iar mai târziu Mark s-a retras, în capul meu a fost doar «O, Doamne. Ce o să spun?» Președintele HSBC (n.r. - sponsorul de atunci al Jaguar) era acolo, Sir John Bond. Jackie Stewart era acolo. Totul se reducea la «cum o să explic încă o performanță slabă? Cum o să spun «rămâneți la plan? Știm ce facem, va dura ceva timp», pentru că sponsorii nu au timp. Ei vor succes»”, spune Purnell.
În cele din urmă, diamantul dispărut a venit în ajutor.
„Nimeni nu a menționat că Jarno Trulli a câștigat Marele Premiu, nimeni nu a întrebat cum s-au descurcat mașinile Jaguar. Nimănui nu i-a păsat că și mașina lui Mark Webber s-a defectat. Toată lumea se întreba: «Unde e diamantul?».
Îmi amintesc că am vorbit cu cineva din Detroit și i-am spus: «Publicitate fantastică aici, știți că nu auzim niciodată nimic despre Formula 1, dar apare la știri, apare în ziare, fantastic»”, amintește el.
Întrebat dacă misterul diamantului a ajutat la vânzarea finală a echipei către Red Bull, șase luni mai târziu, el a răspuns: „Cred că asta a ajutat destul de mult, pentru că a entuziasmat echipa Jaguar și a arătat că o publicitate uriașă era posibilă chiar dacă nu te descurci atât de bine.”
Red Bull a devenit un succes uriaș, câștigând opt campionate la piloți și șase campionate la constructori de când a intrat în F1.
„Nu ai putea crea un weekend de PR mai bun”, spune Purnell.
Iar azi, la 22 de ani de la accident, diamantul nu a fost găsit, fiind cel mai mare mister nerezolvat din istoria Formulei 1.
