Antena 3 CNN High Tech A fost inventat un „Iron Dome” pentru țânțari: Elimină zeci de insecte pe secundă. Cum funcționează

A fost inventat un „Iron Dome” pentru țânțari: Elimină zeci de insecte pe secundă. Cum funcționează

I.C.
2 minute de citit Publicat la 17:57 14 Iul 2025 Modificat la 18:12 14 Iul 2025
GettyImages-617694728

Un nou dispozitiv denumit Photon Matrix promite să fie echivalentul unui „Iron Dome” pentru combaterea țânțarilor. Este vorba despre o cutie neagră de dimensiunea unui smartphone, care detectează, urmărește și elimină țânțarii în zbor folosind un sistem de laser ghidat de inteligență artificială, scrie Fast Company.

Potrivit inventatorului său, Photon Matrix poate identifica și distruge până la 30 de țânțari pe secundă, cu ajutorul unor impulsuri laser calibrate, care îi dezintegrează fără a afecta oamenii sau animalele de companie. Clipurile video care îl arată în acțiune au devenit virale pe TikTok și Instagram.

Un vis devenit realitate cu ajutorul AI

Inginerul chinez Jim Wong a dezvoltat un prototip funcțional, capabil să identifice și să lovească țânțari care zboară cu o viteză de cel mult 1 metru pe secundă și care au dimensiuni între 2 și 20 de milimetri. În plus, sistemul poate elimina și alți insecte zburătoare mici, cum ar fi musculițele de oțet sau flebotomii.

Momentul lansării nu putea fi mai potrivit: din cauza schimbărilor climatice, specii de țânțari purtători de virusuri periculoase, precum cei care transmit Zika sau Dengue, se răspândesc în afara zonelor tropicale. În Europa, doar în anul 2024, au fost înregistrate peste 300 de cazuri autohtone de Dengue, mai multe decât în toți cei 15 ani anteriori la un loc. Țânțarul-tigru, responsabil pentru răspândirea acestor boli, este deja prezent în 13 țări din UE.

Cum funcționează

Sistemul folosește o tehnologie numită LiDAR - un modul care trimite mii de impulsuri laser pentru a crea o hartă 3D a mediului înconjurător. Când un obiect în mișcare (cum ar fi un țânțar) reflectă fotonii trimiși, sistemul calculează în doar 3 milisecunde distanța, dimensiunea și direcția țintei. În acel moment, un al doilea laser este activat și lovește insecta cu o precizie letală.

 

Photon Matrix funcționează doar pentru insectele care zboară lent, sub 1 m/s - adică majoritatea țânțarilor și musculițelor, dar nu și muștele de casă, care sunt mai rapide. Pentru siguranță, dispozitivul folosește și radar cu unde milimetrice: dacă detectează oameni sau animale în raza sa de acțiune, nu declanșează laserul.

Ce poate și ce nu poate face

Versiunea de bază acoperă un unghi de 90 de grade și o rază de 3 metri, iar versiunea „pro” ajunge la 6 metri. Ambele pot funcționa în întuneric total, sunt rezistente la apă și praf (IP68) și pot fi alimentate de la priză sau prin baterii externe, cu o autonomie de până la 16 ore.

Există totuși limite. Photon Matrix nu poate proteja suprafețe mari, cum ar fi curți întregi sau spații publice și își pierde eficiența pe ploaie, deoarece senzorii optici pot fi perturbați.

×
x close