Antena 3 CNN High Tech Parteneriat: Yahoo! va include Twitter în serviciile sale

Parteneriat: Yahoo! va include Twitter în serviciile sale

Parteneriat: Yahoo! va include Twitter în serviciile sale
Sursa foto: Yahoo Twitter
24 Feb 2010   •   15:30


Companiile Yahoo! şi Twitter au semnat un parteneriat ce presupune integrarea reţelei de microblogging în serviciile portalului. Internauţii vor putea publica şi vizualiza mesaje pe site-ul de socializare Twitter fără să părăsească portalul Yahoo!, informează Reuters.

Parteneriatul a fost anunţat marţi seara de către reprezentanţii celor două companii. El vine la trei luni după anunţarea unei colaborări între Facebook, cel mai important site de socializare din lume, şi Yahoo!.

Mesajele postate de utilizatorii Twitter vor fi afişate în timp real în rezultatele căutării pe internet prin Yahoo!. Termenii financiari ai acordului nu au fost făcuţi publici de reprezentanţii celor două companii.

Cu numai câteva săptămâni în urmă, compania Google a lansat propriul site de socializare, numit Buzz. Serviciul le va permite utilizatorilor să posteze fotografii, materiale video şi, bineînţeles, texte.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: yahoo Twitter Google parteneriat
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close