Antena 3 CNN Horoscop HOROSCOP 20 APRILIE. Șanse de bani pentru una dintre zodii

HOROSCOP 20 APRILIE. Șanse de bani pentru una dintre zodii

HOROSCOP 20 APRILIE. Șanse de bani pentru una dintre zodii
Sursa foto: foto: Pexels.com
20 Apr 2019   •   00:22

Horoscop 20 aprilie. Iată ce ne rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă.

Horoscop Berbec. Se apropie un eveniment care îţi inspiră o oarecare teamă sau neîncredere, încât ai dori să se amâne cumva. Timpul trece fără să-l poţi opri, deci trebuie să te înarmezi cu putere, ca să faci faţă acelei provocări pe care o presimţi a fi complicată. Nu va fi uşor, dar nu e prima oară când treci prin aşa ceva, ca atare nu trebuie decât să îţi aduci aminte cum ai reacţionat cu alte ocazii şi să treci peste acest hop cu succes. Dacă a mers bine cândva, va merge şi acum!

Horoscop Taur. Vin şi momente când trebuie să pui punct unei acţiuni care nu-şi mai are rostul. Eşti acum în faţa unui astfel de hop, care ţi se pare dificil, pentru că ştii că după el nu va mai fi nimic, dar probabil e obligatoriu pentru a te elibera şi a te putea apuca mai apoi de altceva. E un final de etapă, un capitol închis, linia de finish a cursei, un punct mort după care nu mai există nimic, şi îţi dai seama că sună destul de tranşant, dar orice final e de fapt motivul de a porni mai apoi pe alt drum. Indiferent la ce trebuie să spui astăzi adio, de mâine eşti liber să naşti alt plan!

Continuarea, pe Junalul.ro.

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close