Antena 3 CNN International News Povestea lui Andrei Medvedev, mercenarul Wagner care a dezertat în Norvegia | "M-am temut că mă vor ucide cu barosul!"

Povestea lui Andrei Medvedev, mercenarul Wagner care a dezertat în Norvegia | "M-am temut că mă vor ucide cu barosul!"

Un fost combatant din grupul de mercenari Wagner a dezertat în Norvegia, unde a solicitat azil.

Povestea lui Andrei Medvedev, mercenarul Wagner care a dezertat în Norvegia | "M-am temut că mă vor ucide cu barosul!"
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    17 Ian 2023   •   13:39

Andrei Medvedev (foto interior) a trecut granița în regiunea arctică a acestei țări, potrivit poliției norvegiene și unui activist rus, citați de CNN.

Un purtător de cuvânt al Serviciului de Securitate din cadrul poliției norvegiene a confirmat, luni, pentru CNN că Medvedev se află în Norvegia și solicită azil.

Într-un interviu cu activistul rus cunoscut pentru faptul că ajută fugarii să caute azil în străinătate, dezertorul a spus că se teme pentru viața sa, după ce a refuzat să-și reînnoiască contractul cu Wagner.

Medvedev a evocat cazul lui Evgheni Nujin, un dezertor din compania militară privată, care a fost ucis cu un baros iar execuția sa a fost filmată.

El a spus că se teme că ar putea sfârși ca Nujin.

Dezertor Wagner, cercetat în Norvegia pentru trecerea ilegală a frontierei

În interviul telefonic cu șeful platformei Gulagu.net, Vladimir Osecikin, Andrei Medvedev a menționat că a trecut granița în apropierea orașului rusesc Nikel.

Relatarea sa corespunde cu cele comunicate de forțele de poliție din districtul norvegian Finnmark. Fără a-l nominaliza pe Medvedev, poliția norvegiană a menționat că a arestat "neproblematic" un bărbat în Pasvik, în data de 13 ianuarie, la ora locală 1.58 a.m.

Medvedev a relatat că, după ce a trecut granița, s-a dus la prima casă care i-a ieșit în cale.

"Într-o engleză stricată, i-am spus unei femei din localitate despre situația mea și am cerut ajutor. Pe drum, am fost abordat de grăniceri și de poliție. Am fost dus la un departament de poliție, unde am fost audiat și acuzat de trecere ilegală a frontierei. Le-am explicat totul și le-am spus de ce am făcut-o. A fost un miracol că am reușit să ajung aici", i-a declarat el lui Osecikin.

Fostul combatant Wagner a încercat anterior să treacă în Finlanda de două ori și nu a reușit, a spus acesta din urmă pentru CNN.

Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a confirmat luni, pe Telegram, că Andrei Medvedev a servit în compania sa și a spus că acesta "ar trebui să fie urmărit penal pentru tentativă de maltratare a prizonierilor".

Dezertor Wagner: "Am fost aruncați în luptă drept carne de tun"

Medvedev a mai dialogat cu Vladimir Osecikin în trecut. Într-o înregistrare din decembrie, postată pe YouTube, el a negat că ar fi comis vreo infracțiune în Ucraina.

"Am semnat un contract cu Wagner pe 6 iulie 2022. Fusesem numit comandant al primei echipe a plutonului 4 din Detașamentul 7 de asalt. Când au început să sosească deținuții, situația din Wagner s-a schimbat. Au încetat să ne trateze ca pe oameni. Am fost aruncați în luptă drept carne de tun. În fiecare săptămână ne trimiteau mai mulți deținuți. Am pierdut o mulțime de oameni, 15 până la 20 de oameni doar în plutonul nostru. Din câte știu eu, majoritatea dintre ei au fost îngropați în LPR (Republica Populară Lugansk, n.r.) și declarați dispăruți. Dacă sunt dispăruți, rudele nu primesc asigurarea financiară", a povestit el.

Medvedev mai susține că au fost deținuți împușcați pentru refuzul de a lupta sau pentru trădare.

Wagner a revendicat cucerirea Soledar, intrând în contradicție cu declarațiile oficiale ale Moscovei

Vladimir Osecikin a spus, la rândul său, pentru CNN că Wagner a ordonat în noiembrie anul trecut reînnoirea automată a contractelor.

Când Medvedev a refuzat, a fost bătut, susține el.

"Andrei a hotărât să plece din Wagner. Odată ce a făcut asta, a început să fie vânat de forțele de securitate ale grupului și de serviciile speciale din Rusia. Viața i-a fost amenințată. Nu încercăm să justificăm faptele sale în timp ce a fost membru Wagner. Dar trebuie să se înțeleagă că a decis să fugă din această organizație teroristă care ucide atât ruși, cât și ucraineni", a precizat Osechkin, menționând că l-a ajutat pe Medvedev cu alimente, haine și un telefon.

Grupul condus de oligarhul rus Evgheni Prigojin a devenit un jucător-cheie în războiul pornit de Rusia în Ucraina și a revendicat marea parte a efortului de capturare a localității miniere Soledar, intrând, astfel, în contradicție cu pozițiile exprimate de Kremlin și Ministrul rus al Apărării.

Descris deseori drept "armata privată și neoficială a lui Vladimir Putin", Wagner a fost înființat în 2014 și a executat misiuni la nivel global, fiind acuzat de crime de război în Africa, Siria și Ucraina.

Foto principală: membri Wagner în recunoaștere pe linia de contact, în Lugansk, Ucraina, octombrie 2022

×
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close