Antena 3 CNN International News O artistă de circ s-a zdrobit de sol sub ochii soțului ei, în timpul unui spectacol acrobatic neautorizat petrecut în China

O artistă de circ s-a zdrobit de sol sub ochii soțului ei, în timpul unui spectacol acrobatic neautorizat petrecut în China

O femeie din China a murit în timpul unui spectacol de acrobație desfășurat în provincia Anhui, care a fost filmat, tragedia fiind, astfel, surprinsă în detaliu.

O artistă de circ s-a zdrobit de sol sub ochii soțului ei, în timpul unui spectacol acrobatic neautorizat petrecut în China
Sursa foto: captura CNN.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Apr 2023   •   12:42

Femeia, cu numele artistic Sun (foto interior), s-a zdrobit de sol după ce a fost ridicată în aer împreună cu soțul ei

Imagini distribuite pe rețelele sociale arată cum cuplul este urcat la înălțime de o macara deasupra unei scene mari în aer liber.

Femeia se ține de partenerul ei, ale cărui brațe sunt înfășurate în jurul a două bucăți de material textil, prinse de utilajul ridicător.

În timp ce se legănau în aer, femeia a pierdut, aparent, aderența și s-a desprins de bărbat. Într-un ultim efort, acesta a încercat să o prindă cu picioarele, dar nu a reușit.

Citește și: La un pas de război: o navă de luptă a SUA a trecut la mică distanță de teritoriul revendicat de China

Sun a fost transportată la spital, dar a murit din cauza rănilor suferite, a anunțat guvernul districtual, citat de CNN.

Spectacolul a fost organizat de proprietarul unei afaceri locale, care a contractat în acest compania acrobatică Anhui Yaxi Performing Arts.

O anchetă preliminară a conchis că moartea femeii a fost accidentală, pe fondul nerespectării mai multor reglementări legale.

Astfel, conform investigației, compania nu a reușit să obțină aprobarea autorităților înainte de spectacol și nu a asigurat protecția esențială de siguranță și măsurile în caz de urgență.

În plus, utilizarea unei macarale a reprezentat, o încălcare a reglementărilor, au arătat investigatorii.

Organizatorii spectacolului s-au lăudat cu faptul că artiștii nu aveau centuri de siguranță

Filmul tragediei a provocat o furtună de comentarii pe rețelele chinezești de socializare.

Mulți utilizatori s-au arătat scandalizați de faptul că femeia nu purta centură și de absența unei plase de siguranță.

CNN relatează despre un acord de despăgubire încheiat cu familia artistei decedate de compania acrobatică.

Sun era căsătorită cu soțul ei de mai bine de zece ani aveau împreună doi copii.

The Paper, un site finanțat de stat, a scris că, în timpul spectacolului, un prezentator s-a lăudat în fața publicului că, pentru ca numărul acrobatic să beneficieze de un maximum de realism, artiștii nu au fost echipați cu centuri de siguranță.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close