Antena 3 CNN International News Cinci copii au murit la serbarea de sfârșit de an școlar după ce au fost aruncați în aer, într-un castel gonflabil, în Australia

Cinci copii au murit la serbarea de sfârșit de an școlar după ce au fost aruncați în aer, într-un castel gonflabil, în Australia

Cinci copii au murit și alți patru sunt grav răniți după ce au căzut de la o înălțime de 10 metri dintr-un castel gonflabil, în Australia, relatează CNN.

Cinci copii au murit la serbarea de sfârșit de an școlar după ce au fost aruncați în aer, într-un castel gonflabil, în Australia
Sursa foto: Twitter
de Adrian Iclozan    |    16 Dec 2021   •   09:02

Copiii au căzut după ce castelul a fost luat de vânt și ridicat în aer.

Drama s-a petrecut joi dimineață, la un eveniment școlar, în orașul Devonport, în statul australian Tasmania.

"Nouă elevi în clasele 5/6 la școala primară Hillcrest au căzut de la o înălțime de circa 10 metri după ce un vânt puternic a ridicat în aer un castel și alte elemente gonflabile", a precizat poliția locală.

Inițial, autoritățile au indicat că doi băieți și două fete au murit și că alți cinci copii au ajuns la spital cu răni grave, fiind transportați cu elicopterul.

Ulterior, a fost confirmat decesul unui al cincilea copil în spital.

Poliția nu a precizat vârstele victimelor dar CNN precizează că elevii de clasa a 6-a au între 10 și 12 ani.

"Deplângem aceste pierderi, în ziua în care acești copii urmau să-și sărbătorească ultima zi de școală primară", a declarat comisarul Darren Hine în timpul unei conferințe de presă.

"Un eveniment tragic. Gândurile noastre se îndreaptă către familii, către comunitatea școlară și către salvatori", a spus, la rândul său, comandantul de poliție Debbie Williams.

Responsabilii școlii Hillcrest le-au cerut părinților să își ia copiii acasă după tragedie.

Alte incidente letale în care au fost implicate castele gonflabile

Castelul gonflabil era una dintre atracțiile pregătite pentru elevi la serbarea școlară.

Presa internațională notează că au mai fost, în trecut, accidente mortale în care au fost implicate astfel de obiecte de joacă.

În 2019, au murit doi copii și au fost răniți alți 20 într-un incident similar, în China.

Cu un an înainte, o fată a murit în Marea Britanie după ce un astfel de castel gonflabil a explodat pe plaja din Norfolk.

În martie 2016, doi muncitori au fost condamnați pentru ucidere ca urmare a neglijenței grave, după ce un castel gonflabil a explodat cu un copil de șapte ani înauntru, în Essex, Regatul Unit.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
×
Subiecte în articol: copii castel gonflabil Australia
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close