Antena 3 CNN International News NASA a lansat în spațiu și a recuperat din Oceanul Pacific un scut termic gonflabil care îi va ajuta pe oameni să ajungă pe Marte

NASA a lansat în spațiu și a recuperat din Oceanul Pacific un scut termic gonflabil care îi va ajuta pe oameni să ajungă pe Marte

Agenția spațială americană, NASA, a lansat, joi, în spațiu un dispozitiv conceput să ajute viitoare misiuni cu echipaj uman să ajungă pe Marte.

NASA a lansat în spațiu și a recuperat din Oceanul Pacific un scut termic gonflabil care îi va ajuta pe oameni să ajungă pe Marte
Sursa foto: Twitter @NASA
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Noi 2022   •   16:44

Misiunea, numită LOFTID (de la prescurtarea în limba engleză a expresiei "Zbor de Test pe Orbită Joasă al unui Decelerator Gonflabil") a fost lansată cu o rachetă Atlas V (fotomontaj, dreapta) de la baza Vandenberg din California.

Cu aceeași rachetă a fost lansat și un satelit meteorologic.

LOFTID a fost proiectat în contextul în care trimiterea de misiuni robotizate sau cu echipaj uman pe planete cu atmosferă proprie se poate dovedi o provocare: scuturile termice trebuie dimensionate pe măsura învelișului rachetei transportoare.

Însă un scut termic gonflabil ar putea soluționa această dificultate.

LOFTID, scutul termic gonflabil lansat de NASA în spațiu

La intrarea în atmosfera unei planete, un vehicul spațial este supus forțelor aerodinamice puternice, care au ca efect încetinirea acestuia.

Însă pe Marte, unde densitatea atmosferică este de doar 1% din cea a atmosferei Pământului, este nevoie de ajutor suplimentar pentru a crea forța necesară încetinirii și aterizării în siguranță a unei nave spațiale.

Inginerii NASA cred că un înveliș aerodinamic de mari dimensiuni - care poate fi umflat și desfășurat precum LOFTID - și care este protejat de un scut termic flexibil ar putea fi soluția pentru frânare în timpul tranzitului misiunii către suprafața marțiană.

Învelișul aerodinamic testat de NASA măsoară aproximativ 6 metri.

LOFTID, testat la 1.600 de grade și 28.800 km/h

După separarea de racheta purtătoare, dispozitivul a fost orientat astfel încât să reintre în atmosfera terestră pe orbită joasă, în timp ce senzorii și cele șase camere video de la bordul său culeg date și captează imagini panoramice (videoclipul următor).

În timpul reintrării, LOFTID s-a confruntat cu temperaturi de peste 1.600 de grade celsius la o viteză de 28.800 kilometri pe oră.

Aceste condiții dure au reprezentat testul suprem pentru materialele compozite folosite la crearea structurii gonflabile, care include un înveliș din carbură de siliciu.

Joi după-amiază, NASA a publicat imagini care surprind amerizarea LOFTID undeva la circa 800 de kilometri în largul coastelor arhipelagului Hawaii, în vederea recuperării de către o echipă tehnică.

Rezultatele testului de joi ar putea fi hotărâtoare pentru stabilirea tehnologiei de inserție atmosferică, coborâre și aterizare cu ajutorul căreia, într-o zi, oamenii vor ajunge pe Marte.

În prezent, NASA poate depune o tonă metrică pe suprafața marțiană, greutatea fiind corespunzătoare roverului Perseverance sau unei mașini terestre.

Însă un scut de tipul LOFTID ar putea facilita aterizarea pe Marte a unor nave de 20 până la 40 de tone metrice. 

×
Subiecte în articol: LOFTID Marte NASA scut termic gonflabil
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close