Antena 3 CNN Life Actrița Cristina Cioran, însărcinată în șapte luni, la 44 de ani: "Nu cred în pofte. Acum îmi permit să mănânc tot ce-mi doresc"

Actrița Cristina Cioran, însărcinată în șapte luni, la 44 de ani: "Nu cred în pofte. Acum îmi permit să mănânc tot ce-mi doresc"

"Am venit în cămașa iubitului, că în ea încap. Hainele lui devin rochițele mele.", a spus actrița, la Antena 3.

Actrița Cristina Cioran, însărcinată în șapte luni, la 44 de ani: "Nu cred în pofte. Acum îmi permit să mănânc tot ce-mi doresc"
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    04 Iul 2021   •   14:41

Actrita a declarat ca a luat peste 10 kilograme in greutate. "Am intrat in trimestrul trei, care se spune ca e cel mai greu.", a spus Cristina Cioran.

"Nu mi-am dorit să țin regim. Aș fi ținut regim doar dacă ar fi fost necesar. În rest am zis dacă este această ocazie să mănânc orice, să vină. Nu cred în pofte. Acum îmi permit să mănânc tot ce-mi doresc, pentru că am această scuză, să mă satur de orice.

Motivul pentru care am venit la tine este de a încuraja femeile peste 40 de ani. Mie mi se pare că suntem o generație extraordinară, de oameni foarte tineri în gândire, fizic, comportamental.

Recomandarea medicală inițială a fost să nu mă vaccinez, pentru că aveam anticorpi. Eu am rămas însărcinată în luna ianuarie și COVID am făcut în septembrie, la sfârșit, octombrie. Deci cumva aveam încă anticorpi și nu aveam nevoie. Pentru că problema care poate interveni este temperatura corpului, care poate interveni după vaccin, care la femeile însărcinate foate fi extrem de periculoasă.

Acum doctoriță mi-a zis că dacă vreau să-l fac, pot să-l fac. Însă sunt într-o dilemă. Încă sunt într-o perioadă emoționată."

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Cristina Cioran actriţă insarcinata
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close