Antena 3 CNN Life Ce să verifici când cumperi un apartament vechi. Detaliile la care să fii atent

Ce să verifici când cumperi un apartament vechi. Detaliile la care să fii atent

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 15:00 20 Oct 2024 Modificat la 15:00 20 Oct 2024
apartament bloc
Ce să verifici când cumperi un apartament vechi. Foto: Agerpres

Piața imobiliarelor la noi în țară este într-o continuă dezvoltare, iar apartamentele vechi încă sunt la mare căutare mai ales dacă se află într-o zonă bună, sau în apropiere de metrou. 

Specialiștii spun însă că trebuie să știm ce să verificăm înainte de a cumpăra un apartament vechi. Mai exact, trebuie să ținem cont de câteva aspecte esențiale pentru a ne asigura că investiția este sigură și pe termen lung. 

Detalii la care să fii atent când mergi la vizionare

Anul construcției și tipul clădirii (construcție din beton sau cărămidă) sunt poate cele mai importante criterii de care trebuie să țineți cont la achiziționarea imobilului. Întrebați dacă a fost vreodată expertizată seismic și dacă are risc seismic.

Fațada și acoperișul. Dacă fațada este deteriorată sau acoperișul are nevoie de reparații, este posibil ca investiția dvs. să fie mult mai mare decât ați plănuit. De asemenea, acestea pot fi un semn al unor probleme mai mari. 

Instalații (electrică și sanitară). Instalațiile vechi pot fi periculoase și pot necesita înlocuire completă. Mai mult decât atât, costurile pot fi foarte mari. Așa că este absolut necesar să verificați dacă au fost modernizate, scrie stackedhomes.com.

Lift. Deși nu este un aspect esențial, prezența liftului este extrem de benefică în unele cazuri. 

Parcare: Locurile de parcare reprezintă o adevărată provocare, în special în București. Interesați-vă ce parcări sunt în zonă sau cât costă un loc de parcare pentru a nu fi nevoit să căutați zilnic, minute întregi, un loc liber. 

La ce să te uiți în interiorul apartamentului

Pereți, pardoseală și tavan: Mucegaiul, crăpăturile sau igrasia pot indica probleme structurale sau de izolare. Evitați un astfel de apartament, scrie houseofbrinson.com.

Uși și ferestre: Calitatea ușilor și a ferestrelor este extrem de importantă deoarece, dacă acestea nu sunt funcționale sau nu sunt bine izolate, pot duce la pierderi mari de căldură.

Compartimentare: Deși nu este un aspect cu mari implicații, este bine să verificați dacă acesta are o compartimentare care să se potrivească nevoilor dumneavoastră.

Cheltuieli viitoare

Costuri de întreținere și reparații: Multe din clădirile vechi au nevoie de renovare sau anumite reparații. Țineți cont de asta și încercați să anticipați costurile, astfel încât să vă asigurați că nu veți fi depășit de acestea. Totodată, o scurtă privire către avizier vă va ajuta să aproximați cât veți plăti lunar întreținerea în funcție de numărul de persoane. 

Ce întrebări să pui când cumperi un apartament vechi

Ei bine, odată ce condițiile în ceea ce privește starea apartamentului și a clădirii sunt îndeplinite, este timpul să dați foarte mare atenție documentelor și să cereți proprietarului informații concrete despre aspectele improtante.

Actele proprietății: Este extrem de important, atunci când le verificați, să vă asigurați că apartamentul este intabulat, că nu există litigii asupra proprietății și că vânzătorul deține toate actele necesare (extras de carte funciară, certificat energetic, cadastru etc.).

Datorii la întreținere sau taxe: De asemenea, întrebați și verificați dacă apartamentul are datorii la întreținere sau impozite neplătite.

Vecini, zonă și mijloace de transport

Vecinii: Deși poate este ultimul lucru la care ne gândim atunci când vrem să cumpărăm un apartament, cu timpul vă veți da seama că este extrem de important să vă informați despre atmosfera din bloc. 

Zona și mijloacele de transport: Este adevărat că majoritatea dintre noi avem mijloc de transport propriu. Însă pot apărea situații în care apropierea de metrou sau de un alt mijloc de transport să ne fie de folos. Mai mult decât atât, ar fi bine să anticipați viitorul informându-vă despre magazine, școli sau alte facilități importante în apropiere. 

×
Parteneri
x close