Antena 3 CNN Life Detaliul prin care vă dați seama imediat dacă legumele și fructele de la piață sunt românești sau din import

Detaliul prin care vă dați seama imediat dacă legumele și fructele de la piață sunt românești sau din import

Cu toții ne dorim să cumpărăm fructe și legume de sezon, cât mai puțin stropite și, dacă se poate, cultivate chiar la noi în țară. Din păcate, majoritatea vânzătorilor preferă să le importe. Însă există un truc prin care ne putem da seama dacă legumele și fructele vândute la tarabă sunt autohtone.

Detaliul prin care vă dați seama imediat dacă legumele și fructele de la piață sunt românești sau din import
Sursa foto: pexels.com
de Laura Dinu    |    26 Iul 2023   •   18:00

Românii merg în piețe pentru a cumpăra fructe și legume, în speranța că vor găsi unele proaspete, produse chiar în curtea celui care le vinde. Din păcate, de multe ori, vânzătorii ne îmbie cu marfă ”autohtonă” din Turcia sau Grecia.

Și este un lucru cunoscut faptul că pesticidele și chimicalele cu care sunt stropite legumele și fructele au un efect devastator pentru sănătate. În cantități mari și consumate frecvent, acestea duc chiar la riscul de apariție a cancerului. Însă pot apărea și simptome imediat după consum, precum cele gastrointestinale.

Bine, bine, și atunci cum ne putem da seama că vânzătorul își vinde marfa din propria grădină?

Un producător din Dăbuleni, care vinde la o tarabă din piața centrală din Craiova, susține că nu ar cumpăra niciodată legume sau fructe de la ”drumul mare”.

"Nu știți în ce condiții cumpărați. Pe când, la noi vine protecția consumatorului, ia probe, vin rezultatele", a declarat producătorul.

Din păcate, necunoscătorilor le este destul de greu să facă diferența între un producător autentic și un samsar care importă marfa și o vinde ca fiind din România. Însă tot piețarii sunt cei care ne vin în ajutor. Aceștia spun că producătorii își vor afișa mereu, la loc vizibil, datele de identificare. Sunt chiar obligați de lege.

Citește și: Dr. Radu Ţincu, avertisment despre pericolul ascuns din fructele şi legumele cu substanţe toxice | Ce boli pot fi declanşate

Mulți dintre aceștia preferă însă să își vândă produsele chiar în fața casei, la poartă. Să nu credeți însă că prețurile sunt mai scăzute, în ciuda faptului că nu au costuri de transport sau chirie. Și nici că nu introduc, printre produsele autohtone, câte unul importat.

"Acuma ne iasă puține, cu o lădiță, e benzina scumpă și la o lădița de roșii ce să câștigi? Plătești taxă la masă, mai mănânci și un covrig", spune o vânzătoare care preferă să le vândă în fața casei.

Aceasta este de părere că este suficient să ai certificat de producător. Legea o obligă însă să vândă produsele doar în locuri autorizate. Mai mult decât atât trebuie să afișeze informațiile despre proveniență, data recoltării dar și calitatea legumelor.

Sunt și unii producători care și-au autorizat punctul de vânzare. Este și cazul unuia din zona Olteniei, care vinde la poartă legume din propria grădină. Printre acestea are și pepeni, însă nu tocmai autohtoni.

”Le dăm mai ieftin, că noi nu prea avem cumpărători", spune producătorul, potrivit observatornews.ro.

Acesta are chiar și o soluție pentru cei care nu sunt convinși de marfa lui. Îi invită în solar să-și culeagă singuri legumele.

Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului ne recomandă să nu cumpărăm produse alimentare de oriunde. Mărfurile depozitate în soare se degradează rapid și pot deveni nesigure.

×
Subiecte în articol: fructe legume
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close