Antena 3 CNN Life Elon Musk, amenințat de gruparea de hackeri Anonymous: "Te-ai încoronat prematur 'Împăratul planetei Marte', unde vei trimite oameni să moară"

Elon Musk, amenințat de gruparea de hackeri Anonymous: "Te-ai încoronat prematur 'Împăratul planetei Marte', unde vei trimite oameni să moară"

Elon Musk este noua ţintă a grupării Anonymous, după ce hackerii au postat un videoclip în care un membru vorbeşte despre SpaceX, felul în care îşi exploatează şeful Tesla angajaţii şi despre cum „face mişto în mod constant” de pieţele de criptomonede.

Elon Musk, amenințat de gruparea de hackeri Anonymous: "Te-ai încoronat prematur 'Împăratul planetei Marte', unde vei trimite oameni să moară"
Sursa foto: Twitter
de Mia Lungu    |    07 Iun 2021   •   16:57

 „Poate crezi că ești cel mai inteligent, dar acum ți-ai întâlnit adversarul. Suntem anonimi! Suntem legiune. Aşteaptă-ne”, a spus hackerul.

„În ultimii câţiva ani te-ai bucurat de cea mai favorabilă reputaţie pentru că ai atins dorinţa pe care mulţi dintre noi o avem de a trăi într-o lume cu maşini electrice şi explorare spaţială”, spune unul dintre hackeri într-un videoclip, postat pe rețele sociale sâmbătă.

"Se pare că încercarea ta de a salva lumea este mai mult o demonstrație de superioritate decât o preocuparea reală pentru umanitate. Acest lucru a fost evident pentru angajații tăi, care s-au confruntat cu condiții inumane ani de zile. Este evident și în ceea ce privește copiii care lucrează în minele de litiu de peste mări, și care distrug mediul înconjurător. 

Ești dispus să organizezi lovituri de stat, în scopul de a instala dictatori în țările în care produsele toxice sunt minate. Te-ai încoronat prematur "Împăratul planetei Marte", un loc în care vei trimite oameni să moară...", mai spune vocea distorsionată din mesaj. 

„Recent... oamenii încep să te vadă ca pe un alt bogat narcisist, disperat de atenţie”, se mai arată în mesaj, remarcă făcută după ce Musk a postat încă un tweet despre Bitcoin, vineri.

„Bineînţeles, şi-au asumat riscul când au investit şi toată lumea ţine cont şi stie de volatilitatea în cripto, dar tweet-urile tale din această săptămână arată o ignoranţă clară faţă de persoanele cu venituri medii”, se arată în video.

Musk nu a răspuns direct la ameninţarea subtilă, dar la aproximativ 20 de minute de la postarea grupării, acesta a scris pe Twitter: „Nu ucide ceea ce urăşti, salvează ceea ce iubeşti”.

×
Subiecte în articol: Elon Musk hackeri Anonymous
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close