Antena 3 CNN Life „Momentul Cojo”, la Beach, please!: „Drogurile nu sunt caterincă”

„Momentul Cojo”, la Beach, please!: „Drogurile nu sunt caterincă”

A.O.
2 minute de citit Publicat la 19:58 11 Iul 2025 Modificat la 20:12 11 Iul 2025
cojo
Artistul Andrei Cojocaru a urcat pe scenă și și-a privit fanii în timp ce mesajul său înregistrat a rulat mai bine de un minut.Foto:captură Facebook

Mesajul transmis de Cojo, unul dintre cei mai apreciați artiști români ai momentului, la festivalul „Beach, please!” s-a viralizat pe rețelele sociale. Cântărețul a vorbit despre consumul de droguri și i-a îndemnat pe tinerii prezenți la concert să se oprească dacă fac acest lucru, să meargă la terapie sau să vorbească cu o persoană dragă și să ceară ajutor. De asemenea, Cojo i-a îndemnat pe părinți să fie mai deschiși cu copiii lor în discuția despre droguri, să nu îi judece și să îi ajute. Este al doilea mesaj social transmis de Cojo de pe scena de la Costinești. În prima zi de festival, el a avut un mesaj de susținere pentru femeile care au fost victime ale violenței domestice. 

„Momentul Cojo” s-a viralizat rapid pe rețelele sociale, în cea de-a treia zi de festival Beach, please!.

Artistul Andrei Cojocaru a urcat pe scenă și și-a privit fanii în timp ce mesajul său înregistrat a rulat mai bine de un minut. Momentul a fost întâmpinat cu aplauze furtunoase. 

„Drogurile nu sunt caterincă, dar sunt peste tot. Ce trebuie să înțelegi e că nu e vina ta: nu ești un ratat dacă consumi și nu ar trebui să-ți fie frică să vorbești cu mă-ta sau tac-tu sau cu oricine are grijă de tine despre asta. 

Dacă te întrebi de ce fii-tu nu îți spune că bagă nasoale și are anturaje proaste e pentru că nu are încredere în tine. Poate l-ai rupt cu bătaia la un moment dat sau îl faci să se simtă ca ultimul terminat. Nu e vina lui fii-tu sau a lui fii-ta că își rup capul pe boabe și pe toate boarfele. 

În primul rând e vina statului că prinde copii cu 0,1 la ei și le face dosar penal în timp ce traficanții au băieți în Vamă și e și vina ta că nu știi să îi faci să se apropie de tine fără să le fie frică. Ajută-i, nu îi judeca! Iar dacă ești tovarăș cu cineva care se rupe constant sprijină-l tu cât poți ca să ceară ajutor. 

Dacă statul se p**ă pe voi măcar aveți voi grijă unii de alții. 

Also, nu e o scuză că ai făcut căcaturi cât erai sub influență. Dacă au ieșit din tine toate relele înseamnă că le ai în tine, soluția în primul rând: nu mai consuma și mergi urgent la terapie sau vorbește cu cineva care ține la tine sau apucă-te de sport, orice ca să scoți ce ai în tine. Nu contează că trapperul tău preferat își rupe maxilarul pe scenă că până și trapperii au început să se lase”, a spus Andrei Cojocaru. 

Este al doilea mesaj cu impact social transmis de artist de pe scena festivalului. În prima zi de festival el a transmis și un mesaj emoționant despre siguranța femeilor și lupta împotriva violenței față de femei. Momentul puternic a fost primit cu aplauze de mii de fani.

A$AP Rocky, 21 Savage, 6ix9ine și Lil Baby sunt printre cele mai importante nume care vor urca pe scena festivalului de hip hop și trap din Costineşti, "Beach, Please!", aflat la a patra ediţie, potrivit site-ului oficial. Anul acesta, festivalul are cinci zile, între 9 şi 13 iulie, la Costineşti.

Vârsta minimă pentru a participa la Beach, Please! 2025 este de 14 ani. Minorii trebuie să fie obligatoriu însoţiţi de un părinte sau tutore legal. 

Pentru Beach, Please! 2025 sunt disponibile bilete pentru toate zilele de festival, precum și bilete pentru o singură zi. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close