"Aveam 17 ani când am dat prima dată piept cu pericolul. Eram mică şi proastă şi aveam impresia că tot ce zboară se mănâncă şi că trăiesc într-o lume decentă. Îmi dădusem întâlnire cu o prietenă în localul în care ne petreceam toate orele libere. Eram acolo ca acasă. Când am ajuns însă, ea nu era. Era însă un individ pe care îl văzusem de mai multe ori în compania ei şi care mi-a comunicat că a dus-o în alt local şi că ea i-a cerut să mă ducă şi pe mine. Nu mi-a surâs ideea. Tot ce ştiam despre el era numele şi faptul că îi văzusem vorbind de mai multe ori. Atât! I-am spus că o să rămân acolo. A insistat că ea a plecat ştiind că o să mă duc şi eu, în siguranţă.
Amicii mei nu erau prin zonă aşa că am întrebat o cunoştinţă dacă individul e de încredere. V-am zis că eram foarte proastă, nu? Am primit asigurări că e în regulă, nu am ce să păţesc. Şi am plecat. Am ajuns într-o zonă pustie, unde individul s-a năpustit asupra mea mai ceva ca un leu asupra prăzii. Am început să lovesc disperată, cât puteam de tare. Am reuşit să deschid uşa maşinii, moment în care m-a apucat de păr de simţeam că îmi smulge scalpul"
Citiţi continuarea pe mothersandthecity.ro.
