Antena 3 CNN Life Românii, afectaţi la nivel psihic de pandemie şi război. Psihologii spun că nivelul ridicat de stres duce la o mulţime de boli

Românii, afectaţi la nivel psihic de pandemie şi război. Psihologii spun că nivelul ridicat de stres duce la o mulţime de boli

După doi ani de pandemie şi restricţii, a izbucnit un război în ţara vecină. Preţurile la alimente, gaz, electricitate şi combustibil au crescut, iar salariile stagnează. Toate sunt motive de stres şi îngrijorare. Foarte mulţi dintre noi au fost afectaţi de ce se întâmplă. Nivelul ridicat de stres în contextul pandemiei și al războiului duce la o mulţime de boli, spun medicii.

Românii, afectaţi la nivel psihic de pandemie şi război. Psihologii spun că nivelul ridicat de stres duce la o mulţime de boli
Sursa foto: Foto / Andreea Alexandru
de Florentina Lazăr    |    31 Mar 2022   •   11:43

Stresul prelungit prin care am trecut în ultimii ani ne afectează calitatea somnului şi alimentaţiei, se manifestă prin anxietate, şi accese emoţionale.

Situaţia din Ucraina a afectat starea psihica a 90% şi a schimbat rutina a 70% dntre acestia. Doar 13% dintre respondenţi sustin că nu au fost afectaţi deloc de răboiul din ţara vecina.

Pandemia de COVID-19 a afectat starea psihică a 86% dintre români

În ultima perioadă în cabinetele medicilor şi psihologilor s-au prezentat români cu oboseală cronică, depresie, migrene puternice şi alergii.

Afecţiunile s-au acutizat pentru că oamenii s-au ferit să meargă la doctor, în contextul pandemiei.

Medicii spun că aceste afecţiuni pot duce foarte repede la accidentele vasculare.

"Cel mai mult s-a reflectat asupra sistemului endocrin, prin descărcărea unor hormoni de stres, care pot să producă o întreagă cascada în organism de modificari.
 Cele mai frecvente sunt: creşterea nivelului de tensiune arterială, deci hipertensiune arterială. S-au dereglat nivele de glicemie, mulţi pacienţi au făcut diabet, creşterea greutăţii", spune Dan Benţa, medic neurochirurg.

Psihologii spun că războiul din ţara vecină scoate la iveala traume mai vechi, cum ar fi violenţa domestică.

Cu ce dureri ne putem confrunta dacă suntem stresaţi

"Psihicul rezistă o zi, două, o săptămâna, dar la un moment dat, corpul ca să ajute psihicul face aceste boli psiho-somatice, boli care nu au neapărat o cauză medicală, dureri de cap, de spate, ulcer, gastrita, tocmai ca o supapă prin care să elibereze stresul psihic şi să-l forţeze pe om să se concentreze asupra sa. Atunci cand avem o durere fizică, automat ne luăm pauza de la tot ce ne stresează şi încep să ne axăm mult mai mult pe noi şi pe organismul nostru", explică Raluca Simion, psiholog.

Un specialist ne poate ajuta să descoperim adevărata cauză a stresului și să facem faţă mai bine evenimentelor care se petrec în jurul nostru.

Psihologii ne recomandă ca în momentul în care avem stări de anxietate, atacuri de panică sau depresie să folosim tehnici de respiratie, să facem mişcare şi să ne ţinem un jurnal al emoţiilor
 

×
Subiecte în articol: psihologi stres razboi pandemie boli
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close