Antena 3 CNN › Life › Travel › „Hawaii-ul Europei” a pierdut peste 100.000 de turiști în ultimele luni, după ce Ryanair a anulat toate zborurile către insulă

„Hawaii-ul Europei” a pierdut peste 100.000 de turiști în ultimele luni, după ce Ryanair a anulat toate zborurile către insulă

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 21:29 06 Oct 2026 Modificat la 21:34 06 Oct 2026
GettyImages-1183442594
Insulele Azore sunt cunoscute pentru peisajele vulcanice, stâncile acoperite de vegetație și lacurile formate în cratere. Sursă foto: Getty Images

„Hawaii-ul Europei”, una dintre cele mai spectaculoase destinații din Europa, a pierdut deja mii de turiști după ce compania Ryanair a anulat toate zborurile către această insulă la începutul acestui an, potrivit The Sun. 

Ryanair opera zboruri către Azore din 2015, însă compania a anunțat anul trecut că le va anula pe toate. Ultimul zbor a avut loc în data de 28 martie.

După decizie, Azore, arhipelagul portughez, a înregistrat, între aprilie și august, cu peste 103.000 mai puțini pasageri sosiți. Iar pierderile ar putea crește în perioada următoare, arată estimările.

Compania a precizat că decizia a fost luată din cauza taxelor de aeroport și a taxelor de mediu din Europa. Printre cursele eliminate s-au numărat și mai multe zboruri din Marea Britanie.

În prezent, către Azore mai operează British Airways, TAP și Azores Airlines.

Insulele Azore sunt cunoscute pentru peisajele vulcanice, stâncile acoperite de vegetație, lacurile formate în cratere și apele Atlanticului. Datorită acestor peisaje, Azore a fost supranumită „Hawaii-ul Europei.

De asemenea, arhipelagul este o destinație populară pentru excursiile de observare a balenelor.

De altfel, turismul reprezintă una dintre principalele activități economice ale arhipelagului. Acum, însă, din cauza deciziei companiei Ryanair, regiunea se confruntă cu noi probleme.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close