Antena 3 CNN Politică Acuzații de fraudă după ce Cioloș a câștigat primul tur al alegerilor din USR-PLUS

Acuzații de fraudă după ce Cioloș a câștigat primul tur al alegerilor din USR-PLUS

Irineu Darău, unul dintre cei trei candidați la președinția USR-PLUS, aduce acuzații de fraudă după terminarea votului pentru primul tur și spune că îl va contesta prin toate mijloacele. Procesul democratic intern ”a fost atacat cu crosa de golf”, susține Darău.

Acuzații de fraudă după ce Cioloș a câștigat primul tur al alegerilor din USR-PLUS
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Sep 2021   •   17:14

„Din punctul meu de vedere, pentru cel de-al treilea candidat, singurul care nu era și co-președinte și membru BN la momentul campaniei, procesul a fost inechitabil. Eu nu am avut acces la membri, la informații, nu mi-a fost răspuns la niciun fel de solicitare privind campania și corectitudinea votului. 

De asemenea, așa cum am reclamat, am descoperit multe probleme cu registrul electoral, oameni care nu aveau dreptul să voteze și totuși apăreau în registru și primiseră link-ul de vot. Am sesizat toate aceste probleme, încă din prima zi a campaniei. Nu am primit niciun răspuns, voi continua demersurile mele pe toate căile statutare. 

Dincolo de rezultat, și eu m-am exprimat înainte să îl cunosc, mai important este principiul că votul este inviolabil. Cei fără drept de vot diluează drepturile celorlalți.”, a declarat Irineu Darău pentru Antena 3.

Cel care a ieșit pe ultimul loc în primul tur al alegerilor pentru președinția USR-PLUS susține că printre cei care au votat se află și persoane fără drept de vot:

„Este mare incompetență la mijloc pentru că de trei-patru luni se putea curăța registrul electoral și răsverifica în toate județele. Pe ultima sută de metri au descoperit și ei că sunt probleme. Nelămurirea mea și nemulțumirea mea este că nu s-au corectat și se puteau corecta până astăzi, înainte de calcularea rezultatului votului. Se putea și întârzia această calculare fiindcă platforma respectivă ar fi putut să scoată din urnă anonim acele buletine ale unor oameni care nu aveau drept de vot.”

Darău a reiterat inechitatea cursei pentru șefia USR-PLUS într-un comunicat de presă:

„Suntem într-un moment în care democrația din USRPLUS, ca și cea din România, sunt în continuare la cote deranjant de joase. În partid s-a văzut asta de la început, când conducerea actuală s-a arătat mai întâi vag surprinsă, iar apoi din ce în ce mai iritată de candidatura mea. Accesul la membri și la informații a fost profund dezechilibrat.”

Irinei Darău a obținut doar 10,1% din voturile colegilor său, în timp ce Dacian Cioloș a câștigat cu 46%. Candidatul cu care se va confunta în turul doi, Dan Brana, a fost ales de 43,9% dintre votanți.

Dacian Cioloș s-a declarat surprins de prezența la vot, care a fost de 74,4% dintre cei cu drept de vot.

„Jocul e deschis. Orice se poate întâmpla între cei doi candidați care au rămas în cursă. E un rezultat strâns. Mi se pare importantă prezența masivă la vot. Am fost plăcut surprins. Este primul vot comun după fuziune și asta arată că membrii de partid au în continuare încredere în ceea ce se întâmplă în acest partid. Ne dau credit prin votul lor. Vreau să le mulțumesc pentru mobilizarea la vot.

Pentru mine, mult mai important decât competiția este că demonstrăm un proces democratic în USR-PLUS, pentru că am avut ocazia în aceste ultime săptămâni ce înseamnă competiție politică la alte partide. Am căutat decență, bun-simț, onestitate, în acest proces.”

 

×
Subiecte în articol: Dacian Cioloş USR-PLUS alegeri
Parteneri
Marcel Boloş, planuri pentru creşterea TVA-ului în România
x close