Scandalurile s-au ţinut lanţ de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita. Jurnalul Naţional a realizat un inventar al celor mai controversate proiecte de la Iaşi.
Cele mai multe au fost de natură financiară, şi au vizat fie proiecte cu finanţare europeană, fie cheltuirea unor bani împrumutaţi de la bănci ori alocaţi în mod total netransparent pentru fotbal.
În ediţia de astăzi, Jurnalul Naţional prezintă o listă cu cele mai controversate proiecte locale pe care Gheorghe Nichita le-a susţinut din fotoliul de primar. La Iaşi, aproape toate licitaţiile organizate de Primărie pentru lucrări de valoare foarte mare au fost câştigate doar de câteva firme, cel mai elocvent exemplu fiind cel al societăţilor Conest şi Iasicon. În unul din blocurile construite de Lasicon, iubita lui Gheorghe Nichita a primit un apartament, iar primarul o casă în cartierul de vile construit de firma Conest, scrie Jurnalul Naţional.
Urmează tăierea teilor din oraş şi înlocuirea lor, pe banii Primăriei, cu salcâmi japonezi. Proiectul, în valoare de peste 87 de milioane de lei, a fost implementat de firma Conest. Un alt proiect, realizat de Iasicon, este telegondola de la Ciric, a cărei costuri au depăşit de mai multe ori estimările.
Printre cele mai controversate proiecte din Iaşi se numără şi modernizarea axei Est-Vest, în valoare de 75 de milioane de lei. Lucrările au inclus pasajul "Mihai Eminescu", finalizat cu un an întârziere şi cu grave probleme la finisaje.
Printre proiectele pentru care primarul Gheorghe Nichita a dat undă verde pe bani publici mai sunt Centrului Regional Tehnologic sau proiectul privind sistemul de supraveghere video al traficului rutier. Nu sunt singurele proiecte inutile implementate în mandatul lui Nichita: mai multe puteţi citi însă în ediţia de astăzi a Jurnalului Naţional.
Citiţi şi Gheorghe Nichita, baronul spion din Iaşi, a fost plasat sub control judiciar. Potrivit surselor judiciare, primarul din Iaşi nu a vrut să dea declaraţii în faţa instanţei. Din referatul procurorilor DNA reiese că Gheorghe Nichita folosea Poliţia Locală pentru a-şi urmări amanta, o tânără care lucra tot în Primăria Iaşi.
INTERCEPTĂRI. Gheorghe Nichita, baronul spion din Iaşi, lucra cu clanul Cordunenilor, pentru a-şi urmări amanta
Telenovela primarului-SPION de la Iaşi. Amanta lui Nichita: M-a AMENINŢAT, m-a LOVIT. Am înregistrări cu ameninţările
Detalii din dosarul primarului-SPION. Gheorghe Nichita o urmărea pe amantă şi cu DETECTIVI PARTICULARI