Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale 2025 Călin Georgescu a spus la TV povestea lupoaicei care a născut pe vremea dacilor și al cărei pui a trăit printre oi: Bă, tu ești prost?

Călin Georgescu a spus la TV povestea lupoaicei care a născut pe vremea dacilor și al cărei pui a trăit printre oi: Bă, tu ești prost?

A.I.
1 minut de citit Publicat la 21:26 27 Ian 2025 Modificat la 11:42 28 Ian 2025
Lup Calin Georgescu
Călin Georgescu a spus la TV povestea lupului care a crescut printre oi. Surse foto: Getty Images / Profimedia Images

Fostul candidat prezidențial Călin Georgescu a oferit un nou moment de revelații stranii într-o emisiune în care a fost invitat.

Secvența relevantă a fost difuzată, luni seară, de Antena 3 CNN.

Transcrierea spuselor lui Călin Georgescu, în continuare.

"...O poveste de demult, pe vremea dacilor, când se spune că lupoaica a simțit că naște. Și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.

Spune povestea că, în momentul în care a sărit, Dumnezeu i-a hotărât să nască. Și a născut puiul de lup atunci, și puiul de lup a căzut exact în mijlocul oilor, al unei turme de oi.

Și căzând acolo, când a deschis ochii, a văzut oile și a crescut alături de oi. A mâncat iarba, a crescut, s-a dezvoltat împreună cu ele și a devenit ditamai lupul tânăr.

Și, într-un rând, a dat târcoale un lup bătrân. Îi era foame și, când să se repeadă pe turmă, a văzut un lup tânăr în mijlocul oilor și nu-i venea să creadă: 'Ce se întâmplă aici?'

Era cu ele. Mergea cu ele.

Călin Georgescu: "Urletul demnității a ieșit din lupul tânăr și a știut cine este"

A atacat turma, dar direct pe el. Lupul cel tânăr a fugit, cel bătrân l-a prins. Și cel tânăr i-a zis:

'Iartă-mă, lasă-mă în viață, cruță-mi viața!'

Și ăsta (lupul bătrân, n.r.) i-a spus: 'Băi, tu ești prost? Vino cu mine, nu-ți fac nimic, dar vino cu mine.' 

Și l-a dus la marginea apei și (i-a zis): 'Ia uite, ia uită-te în apă' 

(Lupul tânăr) nu se uitase până atunci (în apă). Și când și-a văzut fața în apă, atunci urletul demnității a ieșit din el și a știut cine este."

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close