Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale 2025 George Simion, care vrea să fie Președintele tuturor românilor, le cere susținătorilor săi "să nu se mai certe cu ceilalţi"

George Simion, care vrea să fie Președintele tuturor românilor, le cere susținătorilor săi "să nu se mai certe cu ceilalţi"

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 09:58 10 Mai 2025 Modificat la 14:12 10 Mai 2025
simion in avion
Apelul a fost făcut într-un apel video înregistrat în avion. Foto: Captură Facebook

George Simion, candidat la Președinția României, le-a cerut, sâmbătă dimineață, susținătorilor sai "să nu se mai certe cu ceilalţi", împărțind românii între "ai lui" și restul, cei care nu sunt de acord cu el. Apelul a fost făcut într-un apel video înregistrat în avion în care le spune alegătorilor săi că "ne-au făcut fasciști, sunt homofobi, sunt rasiști. Sunt exact ceea ce ne acuză că am fi noi"

"Vă rog, nu vă certați cu ceilalți români", a scris Simion pe pagina sa de Facebook.

"Bună dimineața, dragi prieteni! Astăzi voi fi în Londra, alături de românii care trăiesc aici, în Marea Britanie. Vreau să vă rog să opriți orice formă de dezbinare. Încearcă să ne provoace, să ne jignească. Ne-au făcut fasciști, sunt homofobi, sunt rasiști. Sunt exact ceea ce ne acuză că am fi noi.

Vreau să vă amintesc: există viață și după 18 mai. Nu are rost să îi băgaţi în seamă. Ei sunt în acest moment activați special pentru a crea dezbinare. Nimeni nu are nimic de câștigat din această dezbinare. Dacă românii vor vota corect, cinstit, dacă nu 'vor scoate acei morţi' - şi sunt dispuși să 'scoată și morții la votare' - , doar să evite ceea ce pentru ei este un dezastru – vom câștiga aceste alegeri.

Vă doresc un sfârșit de săptămână bun! Nu vă certați cu prietenii, cu familia, nu vă certaţi cu nimeni. Era foarte ușor să câștigăm alegerile acestea doar arătând imagini din timpul pandemiei când, la fel ca acum, ei au încercat să ne sperie, să ne conducp prin frică, atâta ştiu. Nu o să facem asta şi nu o să aducem emoții negative în rândul poporului român. O să mergem pe aceeași campanie pozitivă, frumoasă, făcută de zeci de mii, sute de mii de oameni cu muzică, cu emoţii pozitive, pentru că este viaţă şi după 18 mai.

Sper să mă văd cu cât mai mulţi dintre voi în Londra, scuze că vin aşa pe neanunţat dar e mai bine ca adversarii noştrii să nu se ştie planurile în detaliu", este mesajul transmis de George Simion pe Facebook.

George Simion a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu aproape 41% din voturi, iar Nicuşor Dan cu aproape 21%. Sociologul Remus Ștefureac, directorul institutului de sondare INSCOP, scria pe Facebook, vineri, că diferența în sondajele pentru turul doi dintre Nicușor Dan și George Simion a scăzut la 4% - "17 procente s-au topit în doar câteva zile pe fondul incendiului din economie", scrie el.

Tot vineri, Ministerul Afacerilor Externe a acuzat campania prezidenţială a liderului AUR, Gerorge Simion, că încearcă o "gravă şi flagrantă manipulare a alegătorilor". Potrivit unui comunicat emis de MAE, "astfel de mesaje cu informații și acuze false reprezintă încercări grave și flagrante de manipulare a alegătorilor".

Candidaţii din turul doi şi-au prezentat programul electoral. Programul lui Nicușor Dan prevede 11 puncte esențiale, vizând reforme în domenii precum administrație, economie, energie, politică externă, sănătate, diaspora sau justiție, în timp ce programul lui George Simion promite, printre altele, case și refinanțarea creditelor cu dobândă zero votanților săi.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close