Antena 3 CNN Politică Călin Popescu Tăriceanu, despre sondajul potrivit căruia în Capitală ar obține mai multe voturi decât Iohannis

Călin Popescu Tăriceanu, despre sondajul potrivit căruia în Capitală ar obține mai multe voturi decât Iohannis

Călin Popescu Tăriceanu, despre sondajul potrivit căruia în Capitală ar obține mai multe voturi decât Iohannis
Sursa foto: foto: captura Antena 3
21 Mai 2019   •   22:19

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat, marți, la "Sinteza Zilei", datele celui mai recent sondaj CURS care arată că, în București, procentele pe care acesta le-ar obține la alegerile prezidențiale ar fi mai mari decât ale lui Klaus Iohannis.

Citește și: Confruntarea Iohannis - Tăriceanu, procente-bombă

"Nu știu, nu sunt la curent. Eu am fost astăzi plecat în campanie. Am fost la Vaslui și la Bârlad - e și motivul pentru care am venit îmbrăcat așa cum mă vedeți. Sigur că orice sondaj trebuie avut în vedere - le iau în seamă pe toate, le analizăm, o să ne uităm în zilele următoare.

Se înregstrează anumite mutații, anumite tendințe, cu toate că părerea mea este că la aceste alegeri pentru Parlamentul European, ținând cont și de slabul interes al publicului, interes parazitat și de referendumul declanșat de președinte", a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Alte declarații importante ale liderului ALDE:

- Rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European vor constitui un indiciu pentru ce urmează în toamnă la alegerile prezidențiale, dar numai un indiciu parțial.

- Președintele a organizat aceste referendum tocmai ca să găsească un motiv ca să intervină în această dezbatere politică. Nu a existat pe parcursul acestei campanii o dezbatere reală pe temele de interes pentru Parlamentul European.

- Greșeala pe care i-o reproșez președintelui este că a produs dezbinare, a alimentat-o. Referendumul este unul de testare a propriei personalități și a propriei popularități.

- De ce a scăzut încrederea populației în justiție în ultima vreme? A fost folosită ca un instrument politic prin care au fost eliminați din spațiul politic cei incomozi, adversari, cei din zona economică, firme românești, oameni de afaceri, oameni din zona academică și mergem mai departe până la oameni simpli: doamna Rarinca, care a fost și ea victimă. 

- Aceste încălcări grave ale Constituției nu ar fi acceptate în celelalte țări europene.

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit și despre scorul pe care il va obține ALDE la alegerile europarlamentare de pe 26 mai.

- Ne-am propus să obținem 4-5 parlamentari și cred că obținem scorul acesta. Sondajele ne arată la 12%. Am văzut organizațiile mult mai bine puse la punct.

 

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close