Antena 3 CNN Politică Carmen Dan: Observ o insistenţă a preşedintelui de a sabota absolut orice acţiune a Guvernului

Carmen Dan: Observ o insistenţă a preşedintelui de a sabota absolut orice acţiune a Guvernului

Carmen Dan: Observ o insistenţă a preşedintelui de a sabota absolut orice acţiune a Guvernului
09 Ian 2019   •   23:03

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri, că a observat "o insistenţă" a preşedintelui Klaus Iohannis în a "sabota" orice acţiune a Guvernului, punctând, în context, faptul că şeful statului nu a avut un dialog cu ea pe tema Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice înainte de a o ataca la CCR.

"Nu am avut ocazia să-i spun ceea ce gândesc, pentru că domnul Iohannis, până să atace la CCR pachetul pe autoritatea poliţistului, nu a avut interesul să-mi spună că are această intenţie sau că are anumite neclarităţi şi să putem avea un dialog pe marginea acestui subiect. (...) Observ o insistenţă a preşedintelui de a sabota absolut orice acţiune a Guvernului", a declarat Carmen Dan, la un post de televiziune.

Citește și: Carmen Dan, atac dur la adresa lui Klaus Iohannis: „Sunt dispusă să mă lupt cu oricine pentru a putea reforma Ministerul de Interne”

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luni Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Legea supusă controlului de constituţionalitate are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice în scopul adoptării unor măsuri care să conducă la creşterea capacităţii de intervenţie în acest domeniu, prin instituirea instrumentelor legale necesare exercitării atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirii misiunilor, dar şi a celor necesare asigurării unei protecţii juridice şi fizice a personalului angajat.

Şeful statului precizează, în sesizarea de neconstituţionalitate, că legea a fost adoptată fără solicitarea avizului CSAT. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: carmen dan Iohannis guvern Klaus Iohannis
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close