Antena 3 CNN Politică Ciolacu le cere celor de la PNL susținere reciprocă și în plan local: "Putem continua, dar trebuie să ne hotărâm"

Ciolacu le cere celor de la PNL susținere reciprocă și în plan local: "Putem continua, dar trebuie să ne hotărâm"

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le cere liberarilor să decidă dacă vor coaliție și la nivel local, astfel încât să fie îndeplinite toate așteptările românilor.

Ciolacu le cere celor de la PNL susținere reciprocă și în plan local: "Putem continua, dar trebuie să ne hotărâm"
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Ian 2023   •   19:15

Marcel Ciolacu a declarat că liberarii trebuie să hotărască dacă vor coaliție și la nivel local, fiind vorba despre o alianță care, spune liderul PSD, este menită să răspundă provocărilor din România.

"Partenerii noștri trebuie să decidă: ori și-l asumă pe Nicușor Dan, care a fost candidatul susținut de PNL și actuala majoritate cu USR, ori încercăm să menținem o coaliție care a funcționat (...)

Eu, sincer, le transmit acum și partenerilor noștri, consider că și din 2024 putem continua acest format de coaliție, dar trebuie să ne hotărâm”, spune Marcel Ciolacu.

Citește și: Marcel Ciolacu: ”Cred cu certitudine că România are nevoie de un preşedinte de stânga”

Președintele PSD a menționat că această coaliție a funcționat până în prezent și are un rol important pentru implementarea unor proiecte de țară.

"O coaliție în adevăratul sens, atât local, cât și central, pentru a răspunde așteptărilor românilor și pentru a răspunde provocărilor prin care trece nu numai România, ci întreaga Europă.

Trebuie să vedem. Dacă dorim să avem un proiect de țară în viitor, atunci trebuie să ieșim în fața românilor și să ne asumăm acest lucru”, a încheiat Ciolacu, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close