Antena 3 CNN Politică Cutremur în PSD. Mesaj-bombă pentru Liviu Dragnea în plin scandal

Cutremur în PSD. Mesaj-bombă pentru Liviu Dragnea în plin scandal

Cutremur în PSD. Mesaj-bombă pentru Liviu Dragnea în plin scandal
Sursa foto: Foto: Antena 3
de S.T.    |    11 Oct 2018   •   17:34

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, îi ia apărarea liderului din Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

Buzatu îi transmite lui Liviu Dragnea că nu este nici bine și nici corect să forțeze o excludere sau o sancționare a lui Adrian Țuțuianu, avertizând că „mulți au devenit prea ultrasensibili în PSD”. 

„S-a stârnit o adevărată nebunie cu înregistrările acestea audio în care-l auzim pe colegul Adrian Țuțuianu că zice și că drege! Ce este așa de grav în chestia asta?! Lumea nu are ce face dacă se pregătește să ia în serios discuții înregistrate pe ascuns din nu știu ce ședințe care au avut loc în teritoriu. Păi, cred că dacă am avea înregistrări din toate organizațiile PSD, ne-am distra copios când am afla ce cred unii despre ceilalți.(...) Eu zic că distracția este cu mult mai sănătoasă decât conflictul, indiferent cum am pune problema. Lui Adrian Țuțuianu i s-ar putea răspunde la mișto, cu vreo ironie isteață, dar nu cu amenințări sau sancțiuni, fiindcă nu cred că acestea își au locul în cazul de față. Eu cred că mulți au devenit prea ultrasensibili în PSD. Ideea aceasta de a sancționa, de a penaliza orice poziție care contravine conducerii de partid sau majorității nu cred că este corectă. Dimpotrivă, poate fi falimentară. Sancționările și penalizările nu sunt niște măsuri foarte bune, sper să nu se ia în calcul așa ceva. În fond, este vorba doar despre niște declarații care nu au fost făcute în spațiul public, ci în interiorul unei ședințe de partid, fiind înregistrate pe șest. La așa ceva se răspunde cu replici ironice, usturătoare, nu cu sancțiuni și penalizări”, a declarat Dumitru Buzatu pentru PSnews.ro.

Citiți și: O nouă înregistrare cu Adrian Ţuţuianu. Ironii la adresa lui Manda și Olguţa Vasilescu: "Fie prostul cât de prost, mintea vine după post"

×
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close