Antena 3 CNN Politică Curtea Supremă a decis: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

Curtea Supremă a decis: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

Este oficial: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Este decizia definitivă a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea Supremă a decis: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea
Sursa foto: hepta
de Berta Popescu    |    23 Mar 2022   •   14:15

Este vorba despre o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul fostului președinte, Traian Băsescu, a fost respins, astfel încât acesta a fost declarat colaborator al Securității. 

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ)

”Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu.

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian.

Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul - pârât Băsescu Traian împotriva Sentinței nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2022”, scrie Mediafax

Lovitură pentru Traian Băsescu

”Este o decizie pe care putem să o catalogăm drept o lovitură dată lui Traian Băsescu. Cu siguranță nu se aștepta. A avut speranțe că acest recurs va fi admins. Iată însă că Înalta Curte a dovedit că judecătorii fondului de la Curtea de Apel, care au și motivat decizia pe care au dat-o, de colaborator al Securității, este valabilă”, a declarat Alina Anghelescu la Antena 3. 

”Notele informative date de Traian Băsescu se circumscriu unor teme clasice de poliție politică, specifice Securității, fiind vizate exclusiv chestiuni care țin de viața privată sau de dreptul la libera circulație a persoanelor”, se arăta în motivarea judecătorilor Curții de Apel. 

”Aceste aspecte vor fi cu siguranță lămurite și vor fi luate în considerare, se vor regăsi cu siguranță și în motivarea pe care o vor da judecătorii de la Înalta Curte de Casație, pentru că este vorba despre probe din dosar. Evident că nu s-a putut face rabat de la acest probatoriu, care a evidențiat aceste aspecte de o gravitate foarte mare din trecutul lui Traian Băsescu. 

Urmează să vedem dacă se va face o plângere penală cu privire la falsul în declarații. Dacă ne gândim la istoricul acestor documente de la CNSAS, CNSAS-ul în repetate rânduri, pentru că vorbim despre patru verificări pe care le-a avut Traian Băsescu în ce privește calitatea sa de colaborator al Securității, CNSAS-ul a cerut foarte multe documente de-a lungul timpului și au primit mai multe adrese în care SRI-ul spunea că nu mai are dosarul respectiv sau adresele respective, cei de la SIE de asemenea, apoi de la IPJ Constanța la fel, că s-ar fi distrus dosarul de când era student în momentul în care a devenit membru al Partidului Comunist Român. Și iată că toată această tergiversare a făcut ca timpul să treacă și vinovații ar trebui să plătească”, a continuat Alina Anghelescu. 

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a admis decizia CNSAS, admițând ca Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Potrivit CNSAS, fostul președinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menținerea în țară a unui coleg de la Marină. Din documentele depuse în instanță de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofițer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, și că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenția de a pleca în străinătate și relații cu cetățeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

"Nu am știut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naționale", s-a apărat el. 

Traian Băsescu a precizat că studenții de la Secția civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicția de a lua legătura cu cetățeni străini, de a avea relații cu aceștia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenți, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia. 

×
Subiecte în articol: Traian Băsescu Securitate
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close