Fostul polițist luat pe sus de mascați după ce a amenințat cu moartea o femeie în București și s-a baricadat apoi, înarmat cu un pistol, în locuința lui, a fost protagonistul unui alt mare scandal penal petrecut în urmă cu câțiva ani.
Este una dintre cele mai de succes femei de afaceri din România, este amuzantă, asumată și spune tot ce-i trece prin cap. Monica Tatoiu ne-a povestit cum își petrece sărbătorile de iarnă și le-a dat note politicienilor.
Un ofițer sub acoperire face dezvăluiri absolut incredibile despre traseul drogurilor, cum se infiltrează ofițerii în rețelele de traficanți, ce este ”codul tăcerii” şi multe altele neştiute până acum.
Antena 3 CNN a obținut în exclusivitate declarația fetei care susține că a fost amenințată de Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu: ”Mi-a spus că, dacă nu voi catadicsi să iau legătura cu ea până luni, o să aibă mai multe materiale de dat la presă despre mine”.
Sentinţă definitivă în unul dintre cele mai mari dosare de corupţie ale DNA. Adrian Ionel, fost director al Unifarm a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Sentinţa vine după ce, în primă instanţă, Adrian Ionel, a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni de închisoare.
Într-un interviu exclusiv pentru Anntena 3 CNN, Ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Ana Revenco, explică cine ar fi cei implicați în organizarea unei lovituri de stat la Chișinău.
Un nou protest are loc, astăzi, pe strada Antiaeriană din Bucureşti, acolo unde oamenii care locuiesc în zonă au pus la încercare nervii şoferilor pentru a trage un semnal de alarmă.
Secretarul de stat Raed Arafat ar fi fost interceptat chiar în biroul de la Ministerul Afacerilor de Interne. Un microfon a fost descoperit întâmplător de o persoană care a venit la nişte discuții în biroul demnitarului. Iată cine l-ar fi amplasat acolo şi de ce.
Judecătorii ÎCCJ au decis să elimine aproape toate probele procurorilor DNA din dosarul fostului ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Elena Udrea află astăzi dacă va fi sau nu extrădată în România. Instanţa de la Sofia a primit ieri documentele despre condiţiile de detenţie de la noi din ţară, de care s-a plâns fostul ministru. Decizia de azi a judecătorilor bulgari nu va fi însă definitivă, ci va putea fi contestată.
Oameni importanți din jurul lui Vladimir Putin dispar misterios în ultima perioadă. Nu numai Serghei Șoigu a dispărut din atenția publică, ci aproape toți principalii ofițeri de securitate. Sursele oficiale au vorbit pentru ''Moscow Times'' despre lipsa totală de activitate a unor personaje importante din jurul lui Vladimir Putin.
Primele imagini de la negocierea din Oneşti, acolo unde un bărbat a luat ostatici doi tineri pe care i-a legat, i-a ţinut pe balcon, iar apoi i-a omorât.
Liberalul Ion Iordache se poate lăuda cu o avere de 11 milioane de metri pătraţi. Ion Iordache a făcut parte din PDL, înglobat în actualul PNL în urma fuziunii din 2014, după ce ambele partide ajunseseră la nişte scoruri foarte mici în sondaje.
În condiţiile în care se vorbeşte tot mai mult de desfiinţarea Secţiei speciale de investigare a magistraţilor, jurnaliştii Antena 3 readuc în discuţie cazurile a doi magistraţi cu dosare care au stârnit stupoare, chiar revoltă, Dan Nica şi Ion Corneliu Tudoran.
Afacerea Vietnam. Ies la iveală alte detalii spectaculoase din spatele unei afaceri de milioane. Prin intermediul unor societăţi obscure, statul român a reuşit, la jumătatea anului 2020, să efectueze o tranzacţie prin care şi-a găurit singur bugetul.