Antena 3 CNN Politică Demisia lui Anastasiu a dus la injurii și jigniri între liderii PSD și PNL din țară: „Erai limitat, milog, neterminat, marș, javră!”

Demisia lui Anastasiu a dus la injurii și jigniri între liderii PSD și PNL din țară: „Erai limitat, milog, neterminat, marș, javră!”

Mădălina Mihalache
3 minute de citit Publicat la 15:55 29 Iul 2025 Modificat la 16:04 29 Iul 2025
ion minzina si filip viorel alexandru
Președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă (stânga), și consilierul local PNL, Filip Viorel Alexandru (dreapta). Foto: colaj Facebook

Demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu a declanșat un scandal monstru între liderii PSD și PNL din țară. Un exemplu vine din Argeș, unde președintele Consiliului Județean, social-democratul Ion Mînzînă, și consilierul local PNL Viorel Alexandru Filip s-au certat pe Facebook. Liderul PSD a folosit un limbaj suburban la adresa colegului său de coaliție. Contactat de Antena 3 CNN, Ion Mînzînă a refuzat să explice de ce a recurs la asemenea injurii.

Scandalul a izbucnit duminică, după conferința de presă în care vicepremierul Dragoș Anastasiu a demisionat.

Scandal de la o postare pe Facebook

Consilierul PNL Viorel Alexandru Filip a scris: „Pesedeule, conferința de presă a lui Marian Neacșu când se ține?”

Întrebarea a stârnit furia președintelui PSD Argeș, care a răspuns cu insulte. 

„Când te-am cunoscut, erai limitat (nu spun... prost)! Când te milogeai, prin interpuși, să ajungi și tu vice .....psd-ului! Marș, javră!”, a scris Ion Mînzînă, pe pagina de Facebook.

În replică, liberalul l-a trimis pe liderul PSD la spovedit. 

„Limbaj de președinte al consiliului județean, creștin ortodox, om care stă pe lângă Înalt Prea Sfințitul Calinic. Degeaba! Îmi e rușine ca am stat la un hram alături de dvs la masă. Doar la masă ați venit, la slujbă nu v-ați trezit! Vă rog să vorbiți cu părintele Cătălin să vă spovediți!”, i-a răspuns Viorel Filip.

Ion Mînzînă i-a răspuns că limbajul folosit de el reprezintă o „revoltă împotriva tâmpiților”. 

„Milog, cum ești, doreai sprijin! Imbecilii cer limbaj elegant! Pentru cine? Pentru neterminați, ce nu înțeleg nimic, din ceea ce se întâmplă? P.S. Limbajul meu este revolta împotriva tâmpiților ce postează! Citește Umberto Eco! Dacă ai timp!”, a mai scris, pe Facebook, președintele PSD Argeș.

Antena 3 CNN l-a contactat pe Ion Mînzînă. Iată dialogul:

Mădălina Mihalache, realizatoare Antena 3 CNN: Bună ziua, domnule Mînzînă, Mădălina Mihalache sunt, de la Antena 3
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș: Aşa.
Mădălina Mihalache, realizatoare Antena 3 CNN: Domnule preşedinte, v-am sunat pentru o reacţie cu privire la scandalul pe care l-aţi avut la nivel local, aţi folosit un limbaj suburban la adresa unui partener de coaliţie.
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș: Cine v-a spus asta?
Mădălina Mihalache, realizatoare Antena 3 CNN: Păi este un comentariu de-al dumneavoastră pe Facebook.
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș: Aşa. Şi? 
Mădălina Mihalache, realizatoare Antena 3 CNN: V-aţi adus injurii şi jigniri...
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș: Care, ia spuneţi-mi o injurie, vă rog mult de tot.
Mădălina Mihalache, realizatoare Antena 3 CNN: Eu nu pot să reproduc ce-aţi scris dumneavoastră acolo...
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș: Păi, dacă nu puteţi, atunci nici nu mă mai căutaţi. Sărut mâna, la revedere!
Mădălina Mihalache, realizatoare Antena 3 CNN: Dar vi se pare firesc acest limbaj?”

Președintele PSD Argeș a închis apoi telefonul. 

Întrebat despre limbajul folosit de liderul PSD, colegul său de partid, Felix Cozma, a explicat că e o rivalitate locală care „a ieșit dintr-un tipar”. 

„Nu este vorba de a jigni pe cineva, putem să vedem și anul trecut și nu numai, în tot ce înseamnă politică, că vorbim de plan secund, în organizații, am mai văzut episoade de genul acesta cam din partea tuturor. Limbajul a ieșit puțin dintr-un cadru care trebuie să fie adecvat. În cadrul virtual se întâmplă multe lucruri. Eu pun pe seama unei rivalități locale, care a ieșit dintr-un tipar”, a spus Felix Cozma. 

Consilierul jignit s-a plâns la IPS Calinic

Consilierul local jignit i-a trimis o scrisoare deschisă Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului în care i-a cerut să „analizeze opurtunitatea menținerii lui Ion Mînzînă în structurile de reprezentare ale Arhiepiscopiei”.

„Domnul Mînzînă folosește în mod repetat un limbaj suburban, presărat cu jigniri, insulte și ieșiri vulgare, incompatibile nu doar cu poziția sa în administrația județeană, ci mai ales cu statutul său de membru într-un organism bisericesc consultativ, aflat în apropierea Înaltpreasfinției Voastre”, a precizat Viorel Alexandru Filip în scrisoarea deschisă. 

Dragoș Anastasiu a demisionat din funcția de vicepremier, duminică, după ce în presă a apărut informația că acesta a dat șpagă unei inspectoare ANAF timp de 8 ani, începând cu anul 2009. Premierul Ilie Bolojan a declarat că nu a știut despre dosarul în care a fost implicat fostul vicepremier. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close