Antena 3 CNN Politică Diana Buzoianu, despre cele 4 hidrocentrale din perioada comunistă: "Putem face un parc fotovoltaic cu o sumă de 8 ori mai mică"

Diana Buzoianu, despre cele 4 hidrocentrale din perioada comunistă: "Putem face un parc fotovoltaic cu o sumă de 8 ori mai mică"

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 07:00 11 Sep 2025 Modificat la 07:41 11 Sep 2025
panouri fotovoltaice
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a vorbit miercuri despre situaţia celor patru hidrocentrale începute în perioada comunistă. Ea a spus că, după mai multe consultări cu "unii dintre cei mai mari experţi în energie", România ar putea construi un parc fotovoltaic, cu baterii de stocare, "cu o sumă de 8 ori mai mică şi care ar putea produce cât cele 4 hidrocentrale".

"Există 4 hidrocentrale. Pașcani este cea mai avansată. Pentru ea avem niște studii făcute de Hidroelectrica, plătite de Hidroelectrica, cu specialiști selectați de Hidroelectrica, care spun că Hidroelectrica nu face impact asupra mediului. Asta este legislația actuală de mediu și trebuie modificată, pentru că e aberant ca poluatorul să plătească studiul și să selecteze experții.

Acum câțiva ani a fost un scandal monstru cu industria de tutun, care venea cu studii peste studii că, dacă fumezi, nu afectează sănătatea. Aici suntem cu legislația astăzi. Este cumva absurd să ne gândim că un poluator, un constructor care face o lucrare, își plătește și își selectează omul care face studiul pentru avizul de mediu", a spus ea.

Ea a subliniat că, după ce a vorbit cu "unii dintre cei mai mari experţi pe energie", România ar putea construi un parc fotovoltaic, cu baterii de stocare, "cu o sumă de 8 ori mai mică şi care ar putea produce cât cele 4 hidrocentrale".

"Noi trebuie să ne uităm la cifre. Hai să vă dau un exemplu, pentru că vorbeam zilele acestea cu unii dintre cei mai mari experți pe energie: dacă vrem panouri fotovoltaice cu stocare, care să acopere exact capacitatea celor 4 hidrocentrale, am putea face acest lucru cu un cost de 8 ori mai mic decât ar costa finalizarea acestor proiecte.

 Aceeași capacitate de producție, și am putea să o realizăm chiar anul acesta, pentru că hidro mai are nevoie de încă 2-3 ani, în unele cazuri, pentru a fi finalizate. Un parc solar l-am putea construi chiar anul acesta, cu de 8 ori mai puțini bani, pentru aceeași capacitate de producție", a subliniat ministra.

Buzoianu că Hidroelectrica nu a făcut nimic greşit, însă cât timp ea va fi ministră "totul se va face legal".

"Hidroelectrica nu a făcut nimic greșit aici, a respectat legea, dar noi trebuie să ne uităm serios și am cerut specialiștilor să vină cu o analiză obiectivă, să vedem dacă datele din studiul Hidroelectrica sunt relevante.

Atât timp cât sunt îndeplinite criterii obiective, nu e nicio problemă, dar trebuie spus că aceste hidrocentrale au fost proiectate în perioada în care lui Ceaușescu nu îi păsa de mediu și sunt amplasate în arii naturale protejate. Pașcani nu este într-o arie protejată. Celelalte 3 hidro sunt, din dialogul cu reprezentanții ANAR, în diferite „stații de ping-pong” pentru a răspunde la observații, fix pe baza studiilor.

Cât voi fi eu ministră, lucrurile se vor face legal. Vom respecta legea. Eu nu sunt nici împotrivă, nici pentru. La Ministerul Mediului vine oricine cu o idee de business și consideră că proiectul lui este cel mai bun — asta este natura ministerului. Ei vin, prezintă, dar noi trebuie să analizăm serios dacă nu există impact asupra mediului. Dacă tot ce ar trebui să facem ar fi să ascultăm oamenii care au un interes direct, fără să analizăm impactul, atunci nu ar mai exista Ministerul Mediului.

La Răstolița, s-a suspendat în instanță acordul de mediu, deci pe cine ajută să treci pe repede înainte acorduri care apoi ajung suspendate? Nu mai bine facem un lucru temeinic? Ne uităm peste documente, analizăm serios, vedem dacă aduc sau nu impact asupra mediului", a adăugat ea.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close