Antena 3 CNN Politică Diana Şoşoacă, despre ministrul Sănătăţii: "Sunt uimită. Este pentru prima oară când îl văd și nu fuge de mine"

Diana Şoşoacă, despre ministrul Sănătăţii: "Sunt uimită. Este pentru prima oară când îl văd și nu fuge de mine"

Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut din nou spectacol în Senat, la dezbaterea moțiunii simple care îl vizează pe Claudiu Năsui, ministrul Economiei, la inițiativa parlamentară a senatorilor PSD. Ea s-a declarat uimită de comportamentul ministrului Sănătăţii care nu mai fuge aşa cum a făcut în cazul incendiului de la Balş.

Diana Şoşoacă, despre ministrul Sănătăţii: "Sunt uimită. Este pentru prima oară când îl văd și nu fuge de mine"
Sursa foto: Mediafax
de Claudia Popovici    |    16 Mar 2021   •   18:37

”Că tot vorbeam de huiduieli, au început și în Senat! Mă uit la domnul ministru Voiculescu și sunt uimită. Este pentru prima oară când îl văd și nu fuge de mine”, a spus senatoarea Diana Șoșoacă, făcând aluzie la episodul din curtea Institutului ”Matei Balș”, când ministrul Sănătății a luat-o la fugă atunci când a fost întrebat de senatoare despre incendiul care a cauzat moartea a peste 20 de pacienţi.

"Toți cei de aici sunt vinovați pentru cei 31 de ani în care Ministerul Economiei a fost disfuncțional"

”Ce am învățat eu aici, astăzi, la această moțiune? Să am grijă cu cine vorbesc că e posibil ca oricine de aici să fie securist, fiu de securist sau nepot de securist. Să am grijă pentru că, de fapt,toți cei de aici sunt vinovați pentru cei 31 de ani în care Ministerul Economiei a fost disfuncțional", a mai spus senatoarea Diana Şoşoaca.

"Domnul Năsui nu prea știe cum e cu legalitatea ministerului pe care în conduce"

"În ceea ce îl privește pe domnul Năsui, pot să spun că dânsul nu prea știe cum e cu legalitatea ministerului pe care în conduce. Când eu și domnul europarlamentar Terheș ne-am dus să vorbim despre mineri, dânsul nici măcar nu a catadicsit să ne răspundă, să ne dea un telefon, din bun simț. Nu de alta, dar Guvernul este numit, iar Parlamentul este ales de popor și este reprezentantul poporului, iar noi veneam de acolo, de la mineri, cu niște solicitări. Din punct de vedere legal, tot Ministerul Economiei trebuia să vorbească cu minerii.

Am mai pierdut încă o zi în loc să rezolvăm problemele esențiale ale României pentru că această moțiune nu va trece. Nu va trece pentru că avem, aici, o putere dictatorială. Ăsta este adevărul”, a mai spus senatoarea Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă se declară senator terorist: "Eu îmi asum. Sunt singura din Parlamentul României"

Invitată luni în platoul emisiunii Subiectiv, de la Antena 3, Diana Șoșoacă a venit la emisiune purtând un tricou prin care se autointitula "SENATOR TERORIST". Acesta a fost răspunsul senatoarei la declarațiile premierului Cîțu care i-a numit teroriști pe cei care se declară împotriva campaniei de vaccinare.

Domnul Cîțu ne-a făcut teroriști. Atâta timp cât cei care lupta pentru drepturile și libertățile cetățenești, milităm pentru respectarea Constituției României. Atâta timp cât militez pentru respectarea legii pacientului, iar domnul Citu ne face pe toți teroriști, pentru că luptăm împotriva măștii, a vaccinării obligatorii.

Eu îmi asum, sunt unicul senator terorist din Parlamentul României", a spus senatoarea Diana Şoşoacă.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close