Antena 3 CNN Politică Florin Cîțu în criza facturilor: ”Nu văd sensul reglementării pieței!”

Florin Cîțu în criza facturilor: ”Nu văd sensul reglementării pieței!”

Florin Cîțu a declarat că nu vede sensul unei reglementări a prețului energie începând cu data de 1 aprilie. ”Cineva nu s-a gândit foarte bine la asta. Dacă vrem să facem ceva trebuie să ne gândim pentru iarna viitoare”.

Florin Cîțu în criza facturilor: ”Nu văd sensul reglementării pieței!”
Sursa foto: agerpres
de Laura Dinu    |    25 Ian 2022   •   11:59

”Să știți că nu este o competiție cu cine îi ajută pe români. Obiectivul este același, să găsim cele mai bine soluții în coaliție. Ce facem? Este ordonanța PNL la care punem amendamente PSD? Nu! Este o ordonanță a Guvernului României, o soluție a coaliției, pentru a reduce povara pentru români în această iarnă pentru facturi

Sunt mai multe soluții... Una dintre ele, dacă e vorba de soluții pentru facturile din trecut, aici Ministerul Justiției trebuie să se pronunțe dacă se pot face soluții retroactive. Eu le susțin, bineînțeles. 

În ceea ce privește penalitățile, iarăși le susțin dar acolo trebuie să fim atenție pentru că s--ar putea să încercăm să fim mai duri și să nu fim. 

Am tot auzit în spațiul public că se încearcă, după 1 aprilie, o reglementare. Acum aș putea să spun că eu am venit cu soluția de a spune că reglementăm piața, și era pentru momentul de acum. Nu prea văd eu sensul, după 1 aprilie, să reglementăm piața până în octombrie, când vine iarăși iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine la asta. Dacă vrem să facem ceva trebuie să ne gândim pentru iarna viitoare. La vară știm foarte bine că consumul scade. Soluția pe care o propusesem noi era pentru aceste luni de iarnă când ai consum mare, să reglementăm piața. ANRE s-a opus. Am venit cu cealaltă variantă pe care o avem acum. Vom discuta după 1 aprilie ce se întâmplă”, a declarat, marți, Florin Cîțu. 

„Pare bizar să reglementăm prețurile într-o perioadă în care consumul este mic. Dacă vrem să luăm această decizie, trebuia să o luăm acum o săptămână pentru perioada până la 1 aprilie. Atunci făcea sens, din punctul meu de vedere. E bizar că vom reglementa prețurile până în octombrie și după aceeași iarăși vine iarna, consum mare și prețurile iar sunt dereglementate. După ce le dereglementezi, iarăși e un puseu. Cineva nu s-a gândit bine înainte... Sau cineva care nu înțelege cum funcționează piața, mecanismele pieței”, a mai spus Florin Cîțu.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu facturi
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close