Antena 3 CNN Politică Înfrângere pentru DNA: Fostul primar din Jilava, achitat definitiv după ce, în prima instanță, primise 8 ani de închisoare

Înfrângere pentru DNA: Fostul primar din Jilava, achitat definitiv după ce, în prima instanță, primise 8 ani de închisoare

Fostul primar al comunei Jilava, Adrian Mladin, condamnat de Tribunalul București la 8 ani de închisoare pentru fapte de corupție, a fost achitat, marți, de magistrații Curții de Apel București. Rejudecând dosarul, magistrații au motivat că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Înfrângere pentru DNA: Fostul primar din Jilava, achitat definitiv după ce, în prima instanță, primise 8 ani de închisoare
de Georgiana Adam    |    25 Mai 2021   •   18:24

Magistrații Curții de Apel București au desființat în integralitate sentința penală emisă de Tribunalul București, potrivit căreia Adrian Mladin fusese condamnat la 8 ani de închisoare, pentru că ar fi primit mită peste un milion de euro de la un om de afaceri pentru a-i acorda contracte pe bani publici, potrivit Mediafax.

Dosarul a fost instrumentat de producrorul DNA Jean Uncheșelu, cel care l-a anchetat pe fostul premier Victor Ponta.

Rejudecând, magistrații Curții de Apel București au constatat că legea penală mai favorabilă inculpaților este legea veche. Astfel, s-a decis achitarea lui Adrian Mladin pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

De asemenea, a fost achitat și pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, fals în declarații.

Adrian Mladin a fost reținut în acest dosar în perioada 14 – 15 iunie 2016, apoi arestat preventiv în perioada 16 iunie 2016 – 12 octombrie 2017, ultima perioadă de arestare preventivă suprapunându-se peste privarea de libertate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.216/14.07.2016 emis de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală.

Magistrații Curții de Apel București au înlăturat și dispozițiile privind confiscarea specială și restabilirea situației anterioare, precum și pe cele care contravin soluțiilor dispuse, ridicând măsura asigurătorie instituită asupra unui imobil și două terenuri situate în comuna Jilava.

În același dosar, a fost anulată și pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru omul de afaceri Marian Constantin, acuzat de dare de mită, spălare a banilor. El a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Decizia Curții de Apel București este definitivă

Potrivit DNA, după ce a câștigat alegerile locale și a devenit primar al comunei Jilava, județul Ilfov, începând din vara anului 2008, Adrian Mladin a fost acuzat că a instituit un „regim de control” al tranzacțiilor din domeniul imobiliar, cu scopul de a obține foloase necuvenite.

„Concret, în perioada 2008 - 2011, inculpatul Mladin Adrian, în calitate de primar al comunei Jilava și implicit de președinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Jilava, prin instituirea unui regim „autoritar” (context folosit pentru a pune presiune pe „victimele” – dezvoltatori imobiliari, pe care le identifica și cărora le cerea mită), în repetate rânduri iar în unele situații și cu complicitatea inculpatului Constantin Marian, a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de primirea unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite”, arăta, la momentul trimiterii în judecată, DNA.

În acest fel, spuneau procurorii, Mladin ar fi pretins și primit, de la un antreprenor în domeniul construcțiilor care-și desfășura activitatea pe raza comunei Jilava, suma de 100.000 euro (din care 50.000 euro în biroul edilului) și contravaloarea unui apartament de trei camere (65.000 euro).

Cuantumul total al sumelor de bani și al celorlalte foloase necuvenite primite de Adrian Mladin se ridicau, potrivit DNA, la suma de 1.090.500 euro

La cererea inculpatului Mladin Adrian, remiterea celor 65.000 euro ar fi fost disimulată prin intermediul a două contracte succesive de vânzare – cumpărare fictive având ca obiect apartamentul respectiv.

„În ambele cazuri, inculpatul a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu (eliberarea unor documente – certificate fiscale, procese verbale de recepție a lucrărilor, etc.) de primirea mitei, invocând inclusiv posibilitatea blocării activității antreprenoriale derulate de omul de afaceri”, potrivit DNA

Acționând în aceeași modalitate, Adrian Mladin a fost acuzat că pretins și a primit de la un alt om de afaceri 327.000 euro și 1.975.060 lei (în mai multe tranșe), trei terenuri amplasate pe raza comunei Jilava, două în suprafață de 5.000 mp ( cu valoarea declarată de 106.318 lei, respectiv 102.500 lei) iar cel de-al treilea în suprafață de 69.159 mp (cu valoarea declarată de 453.640 lei).

Remiterea acestor bunuri imobile a fost disimulată, și la solicitarea edilului, prin intermediul unor tranzacții notariale fictive, în final acestea ajungând la Marian Constantin (om de afaceri a cărui firmă derula afaceri cu Primăria Jilava) sau la firme agreate de inculpatul Adrian Mladin.

Cuantumul total al sumelor de bani și al celorlalte foloase necuvenite primite de Adrian Mladin se ridicau, potrivit procurorilor anticorupție, la suma de 1.090.500 euro

Sinteza Zilei: Un fost primar face acuzații grave din spatele gratiilor

Fostul primar de la Jilava, Adrian Mladin, a oferit un interviu în exclusivitate la Sinteza Zilei, unde a făcut dezvăluiri incendiare.

„Mi-au fost cerute denunțuri și nu am nicio reținere să spun. Am spus-o și în alte condiții, am spus-o inclusiv în instanță. Mi s-a cerut să-l denunț pe Tăriceanu, pe fostul ministru Atanasiu, multă lume.

Domnul Marius Iacob și Grigore Voicu de la Parchetul General și foarte bun prieten și fost coleg cu domnul Iacob la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ei doi împreună și vă spun cu responsabilitatea vorbelor pe care le rostesc: constituie un grup de crimă organizată.

Domnul Marius Iacob mi-a cerut împreună cu Voicu Grigore să le semnez niște documente false pe care eu nu am fost de acord să le semnez. Au avut o vânzare de făcut la mine, iar pentru acea vânzare ei mă consideră vinovat că au pierdut, chipurile, 4 milioane de euro din cauza mea.

Doamna Silvia Cerbu avea obligația să se abțină. Procururul Mihai Ilie care este nașul doamnei Cerbu a luat mită de la mine, i-am dat un Lexus, există documente, dar nu vrea să cerceteze”, a declarat fostul edil.

„Întrebați-l pe domnul Țuluș cine i-a spus să nu instrumenteze dosarul lui Gabriel Oprea. Cine i-a spus să-l tragă pe dreapta pe Oprea și pe Petrache să-l pună sub acuzare”, a mai spus edilul.

×
Subiecte în articol: Primar Jilava achitat Adrian Mladin
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close