Antena 3 CNN Politică Halucinant! Cu ce se laudă aleşii noştri în CV-urile care i-au adus în Parlamentul României

Halucinant! Cu ce se laudă aleşii noştri în CV-urile care i-au adus în Parlamentul României

Halucinant! Cu ce se laudă aleşii noştri în CV-urile care i-au adus în Parlamentul României
Sursa foto: Foto: Agerpres
19 Aug 2015   •   09:33

Un CV bun te poate duce direct în Parlamentul României. Aşa se face că senatorii şi deputaţii se laudă cu abilităţi şi distincţii care de care mai trăsnite, care nu au nicio legătură cu funcţiile ocupate. De exemplu, un senator e mândru că acum aproape 30 de ani câştigat concursul pe meserii "Stăpân pe volan". Iar Liviu Dragnea şi-a trecut în CV că e cetăţean de onoare al statului Florida şi că în 2003 a luat un Oscar în Teleorman. 

Senatorul independent Ioan Iovescu, fost mecanic şi şofer la o autobază din Lugoj, şi-a trecut în CV faptul că în 1986 a câştigat locul I la concursul pe meserii " Stăpân pe volan".

Premiul a fost piatră de hotar în cariera parlamentarului. Şi asta pentru că anul următor, în 1987, senatorul Iovescu a început Şcoala de şoferi amatori şi a devenit instructor. Totuşi, a mai avut o funcţie dragă lui: preşedinte de asociaţie de locatari.
  
Şi senatorul Niculae Bădălău se laudă cu aptitudinile de şofer. Pe lângă titlul de doctor în ştiinţe economice pe care l-a obţinut în 2013, social-democratul şi-a trecut în CV şi faptul că poate conduce şi tirul şi motocicleta. Are permis de conducere categoriile A B C D E.

Deputatul PNL de Botoşani, Verginel Gireadă, se laudă în CV că a luat Bacalaureatul. La 42 de ani. A terminat o şcoală profesională în 1987, dar s-a întors la liceu din 2008 până în 2010. Faptul că n-a avut BAC nu l-a împiedicat să obţină două mandate de primar în comuna Mihai Eminescu din Botoşani. A primit şi-o condamnare de trei ani cu suspendare, dar tot a ajuns deputat PNL. Şi-a păstrat şi sutele de oi de care încă se mai ocupă.

Şeful deputaţilor PSD, Marian Neacşu, n-a uitat să-şi treacă în CV că este membru al Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România. Un alt deputat, Gheorghe Dănuţ Bogdan, fost primar de Drăgăneşti, se laudă cu distincţia Primar de Trei Stele.

Iar Liviu Dragnea şi-a trecut şi el în CV toate distincţiile pe care le-a primit de-a lungul timpului. Astfel aflăm că în anul 2001 a obţinut titlul de Cetăţean de onoare al Leon County în statul Florida. Iar din 2003, Dragnea e laureat al Oscarului. Un Oscar de Teleorman. Aşa se numeşte premiul pentru recompensarea personalităţii anului pentru activitate deosebită în slujba comunităţii.


×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close