Antena 3 Politică Iohannis, ATACAT de intelectualii lui Băsescu

Iohannis, ATACAT de intelectualii lui Băsescu

de M.Z.    |    25 Dec 2014   •   15:53
Iohannis, ATACAT de intelectualii lui Băsescu Foto: Agerpres
Oamenii fostului preşedinte Traian Băsescu au pus tunurile pe noul şef al statului, Klaus Iohannis, încă de la început de mandat.
 
Iată reacţia lui Vladimir Tismăneanu, după ce politologul a scirs un articol despre consilierii preşedintelui Iohannis.
 
"Reacţiile la articolul meu despre unii dintre consilierii domnului Klaus Iohannis (Dan Mihalache şi Andrei Muraru) sunt siderante. Tema Muraru devine tot mai exasperantă pentru unii. Faptul ca am îndrăznit să spun că s-a comis o eroare prin decorarea cuiva care îşi mărturiseşte public admiraţia pentru Gărzii de Fier a produs o mini-explozie de indignare. Când am spus că în Germania de azi o asemenea decorare ar duce la demisii, lucrurile au ajuns la paroxism. 
 
Clocotesc de revoltă şi se sufocă de furie personaje din zone aparent incompatibile. Neo-legionari, fundamentalişti ortodoxişti, neo-leninişti, dughinişti, ex-protocronişti, ba chiar şi un fost disident (Dorin Tudoran, fostul consilier, în 2004, al partidulului voiculescian, încântat nu doar să mă insulte a mia oară, e în fond singura sa expertiză, se pare, ci să publice pe forumul blogului său intervenţii huliganic antisemite), se înfrăţesc spre a mă afurisi. Sunt , şi câte altele.(...) Aceste atacuri, la ora actuală, par să-i unifice pe C. Rogozanu, Vasile Ernu, I. Capsali, Zoe Petre, Dorin Tudoran, Andrei Muraru, Ovidiu Hurduzeu, A. Racu, M. Platon şi alţi ai statului de drept. Codul genetic mă recomandă în chip fatal ca torţionar.
 
(...) Oricum, asemenea isterii nu-l favorizează pe cel care promite linişte şi pace, concordie şi armonie, fie şi în bizara coabitare cu pontocraţia. Nici pe consilierul care i-a făcut imensul deserviciu de a-i propune domnului Iohannis ca, în prima zi a preşedinţiei sale, să decoreze un simpatizant legionar. Mă refer la gafeurul de profesie Andrei Muraru. Mă întreb dacă măcar acum acest arivist cu instincte autocrate înţelege ce rău i-a facut celui pe care pretinde că-l consiliază", spune politologul Vladimir Tismăneanu, potrivit evz.ro.

Declaraţia a fost prezentată şi comentată, joi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
 



 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close