Antena 3 CNN Politică Ionuț Moșteanu dă vina pe Cîțu pentru eșecul campaniei de vaccinare: ”A luat numai decizii contradictorii”

Ionuț Moșteanu dă vina pe Cîțu pentru eșecul campaniei de vaccinare: ”A luat numai decizii contradictorii”

Liderul USR PLUS, Ionuț Moșteanu, i-a dat replica Florin Cîțu, spunând că singurul vinovat pentru eșecul campaniei de vaccinare este chiar premierul și îi cere acestuia să vină cu un raport în care să explice de ce România a ajuns pe penultimul loc din Europa la vaccinare.

Ionuț Moșteanu dă vina pe Cîțu pentru eșecul campaniei de vaccinare: ”A luat numai decizii contradictorii”
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    21 Sep 2021   •   12:51

”Să ne explice nouă și românilor de ce este un eșec, de ce am ajuns pe penultimul loc în Europa la vaccinare. Dânsul este responsabil și din nou spun, în numele grupului USR PLUS, îi cer să vină în fața Parlamentului cu un raport, săptămâna viitoare.

USR PLUS de la început a susținut această campanie, ne-am vaccinat, am spus public că trebuie să ne vaccinăm, am făcut o campanie de vaccinare separat, din inițiativa partidului. Membri au fost în stradă și au dat materiale, îndemnând oamenii să se vaccineze. Am stabilit condiții clare de participare la evenimentele USR PLUS. Am avut comitet politic în care am primit numai colegi vaccinați.

Pe de altă parte, Florin Cîțu, lunile astea, a luat numai decizii contradictorii și pe bună dreptate lumea nu a mai înțeles nimic, când e cazul să ne relaxăm, când e cazul să nu ne mai relaxăm și să avem grijă”, a declarat Ionuț Moșteanu într-o declarație de presă.

Acesta a fost întrebat la ce decizii contradictorii luate de Florin Cîțu se referă, iar liderul USR PLUS a răspuns: ”În momentul în care toată Europa zicea că vine valul patru, anunța relaxări și spunea că totul este minunat. Acum spune că trebuie să folosim certificatul verde la peste 3 la mie. La 3 la mie răul este deja făcut, acea localitate are deja probleme foarte mari”.

Florin Cîţu spune că USR e partener cu antivacciniştii de la AUR

Premierul Florin Cîțu a lansat, marţi, un atac dur la adresa foștilor parteneri de coaliție. 

"USR-PLUS tranzacționează sănătatea românilor", a spus şeful Guvernului, Florin Cîţu.

După ce i-a certat, prim-ministrul a avut grijă să le acorde și un îndemn.

"Suntem în plină pandemie, există un partid AUR care are o activitate antivaccinistă prezentă peste tot. Mă uit la colegii USR care nu spun nimic de această campanie, mă atacă pe mine, îl atacă pe preşedintele Iohannis, dar nu spun nimic de noii lor parteneri", a declarat, marţi, premierul Florin Cîţu.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu Ionut mosteanu
Parteneri
Dr. Voichiţa Lăzureanu dezvăluie alimentele care ne pot trimite la spital de sărbători
x close