Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis, despre aderarea Finlandei la NATO: "Alianța noastră este mai puternică acum"

Klaus Iohannis, despre aderarea Finlandei la NATO: "Alianța noastră este mai puternică acum"

Finlanda a devenit, marți, cel de-al 31-lea membru al alianței de securitate NATO. Ce mesaj a transmis Klaus Iohannis, preşedintele României.

Klaus Iohannis, despre aderarea Finlandei la NATO: "Alianța noastră este mai puternică acum"
Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    04 Apr 2023   •   17:06

Finlanda împarte cu Rusia o frontieră estică de 1.340 km (832 mile) și a cerut oficial aderarea la NATO împreună cu Suedia în luna mai a anului trecut, din cauza războiului.

Astăzi, Finlanda a devenit cel de-al 31-lea membru al alianței de securitate NATO, iar steagul său a fost ridicat la sediul alianței.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat marţi, că Finlanda este acoperită de articolul 5 al Tratatului NATO după aderarea la organizație.

În acest context, Klaus Iohannis, preşedintele României, a spus: 

„În fața provocărilor fără precedent din regiunea noastră, unitatea și solidaritatea noastră vor predomina întotdeauna. Alianța noastră este mai puternică acum”, scrie pe Twitter Klaus Iohannis.

Și premierul Nicolae Ciucă a salutat aderarea oficială a Finlandei la NATO.

„Dreptul suveran al țărilor de a-și alege angajamentele de securitate le face mai sigure și consolidează Alianța. După decizia istorică de anul trecut de a invita Finlanda și Suedia să devină state NATO am văzut cel mai rapid proces de ratificare din istoria modernă a Alianței, iar România a fost între primele țări care au deschis calea acestora către statutul de membru.

Îi felicităm pe prietenii finlandezi, noii noștri parteneri de Alianță în blocul Nord-Atlantic și le dorim mult succes! Așteptăm să primim Suedia ca membru cu drepturi depline cât mai curând posibil”, notează Nicolae Ciucă.

Finlanda a devenit marți cel de-al 31-lea membru al alianței de securitate NATO

Ministrul finlandez de externe a semnat documentul de aderare și l-a înmânat secretarului de stat american Antony Blinken, relatează BBC.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat că Rusia va "urmări îndeaproape" ceea ce se va întâmpla în Finlanda, descriind extinderea NATO ca fiind o "încălcare a securității și intereselor noastre naționale".

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis Finlanda alianţa NATO
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close